Apa, aer si dragoste

"Daca poti iubi, daca esti capabil de asemenea binecuvantare minunata, fa-o acum, fa-o mereu, spune-o, arat-o"

   Cand ne e sete ne dorim doar sa bem cateva guri de apa. E ceva normal si natural. Daca am astepta sa ne dea cineva un pahar cu apa? Si ar putea sa ni-l dea atunci. Dar nu o face. Si noi asteptam sa ne potolim setea si nu intelegem de ce nu ne intinde paharul, pentru ca e firesc si atat de simplu. Setea ne usuca gura, gatul, tot corpul. Ne deshidratam si ne parasesc incet puterile. Ne simtim slabiti, ametiti, somnorosi. Si ne dorim o picatura de apa. Ne mai uitam cu ochii stinsi spre persoana care tine paharul. Intr-un final, dupa ce ne-a chinuit, ne da paharul. Ia si bea. Gata. Mi-am satisfacut orgoliul, rautatea, frustrarile. Cat de mult ne mai ajuta apa? O bem logic. Dar corpul si sufletul sunt deja obosite si chinuite. Ne revenim incet.. in cateva ore sau zile..

   Cand simtim nevoia de aer ne dorim doar sa ne umplem plamanii cu el. La fel, cel mai natural lucru.. Dar daca cineva ne inchide intr-o camera? Fara geam, fara lumina, fara viata? Are cheia si poate sa o deschida. Doar ca nu vrea. Ne cuprinde spaima, simtim cum viata ne paraseste corpul.. In sfarsit usa se deschide, suntem tarati afara, la aer. Ia si respira. Parca ne doream sa fi murit acolo decat sa ne chinuim. Aerul intra in plamani. Dar ei sunt obositi. Noi am obosit. Asteptand..

   Cand simtim nevoia de dragoste si depinde de cineva sa ne zambeasca, sa ne stranga in brate si sa ne iubeasca, dar nu o face, desi poate, am vrea doar sa fim iubiti. Daca paharul ne este intins atunci cand suntem atat de storsi de vlaga incat nici nu mai realizam ca bem apa in sfarsit? Daca usa se deschide cand refuzam sa mai inspiram aer proaspat?

   Iubiti atunci cand simtiti. Nu asteptati nimic inapoi. Asteptati doar sa vedeti cum reactioneaza cel iubit la sentimentele voastre. La VOI. Daca nu e reciproc, pastrati iubirea in suflet, in secret. Si indepartati-va fara regret spre alte orizonturi. Iubirea asteapta oriunde. Sa fie daruita si primita. Atunci e dulce si frumoasa. Atunci e reala si ne implineste. Atunci e ca un pahar cu apa exact cand ne e sete, sau aer curat cand avem nevoie sa respiram.

   Love is all around. Don't let anyone make you believe otherwise..

Lucruri simple

In lipsa originalului ne multumim cu Brenciu. Pentru ca atat de bine spune si canta, melodia asta parca am scris-o eu pentru sufletul meu :) Enjoy, live simple, and never give up on love..

http://www.youtube.com/watch?v=ABn4JSlr7Yo

Scuze

   Nu mi-a placut niciodata sa imi cer scuze. Nu pentru ca nu as fi educata, ci pentru nu cred ca scuzele repara o greseala. Este in obisnuinta majoritatii sa spuna "scuze" sau "iarta-ma". Indiferent ca o fac pentru lucruri banale, cineva te-a calcat pe picior, sau s-a bagat in fata ta la vreo coada, pana la lucruri serioase, ca un coleg ti-a sters din PC munca ta de o saptamana, ca o prietena a uitat de ziua ta, ca iubitul nu iti mai da atentie pentru ca are multe pe cap..

   La ce ajuta scuzele in cazul asta? La nimic. E ca si cum ne spalam pe maini si zicem ca am rezolvat tot. N-ar fi mai frumos si mai logic sa FACI ceva? Decat sa arunci un "scuze" spus din reflex ca "buna ziua"? 

  Te-am calcat pe picior, ma aplec si iti sterg pantoful. M-am bagat in fata ta si nu mi-am dat seama, ma retrag elegant si iti zambesc. Ador cand necunoscuti iti arata o fata prietenoasa. Nu va face si voua ziua mai buna? Sa vedeti oameni care, in ciuda tuturor problemelor si poverilor pe care le cara dupa ei, au puterea sa zambeasca? Ti-am sters munca ta din PC, ori o recuperez cumva, ori ti-o refac. Am uitat de ziua ta, iti iau un cadou de suflet, care sa iti spuna ca totusi te iubesc, chiar daca sunt aiurita. Nu ti-am dat atentia cuvenita, atunci la dracu! Nu am nicio scuza pe planeta asta! Ma revansez prin toate gesturile mici care stiu ca iti plac. Imi fac timp pentru tine, pentru noi.

    Gasisem pe net o poza faina si reprezentativa. Acum nu stiu pe unde e salvata. In poza era o farfurie sparta. Iar sub ea un text. Ia o farfurie si tranteste-o de podea. S-a spart? Bun. Acum spune-i ca iti pare rau. S-a facut din nou intreaga? Nu. Bun. Acum cred ca intelegi ideea..

   

Totul sau nimic

   Ultimul an a fost unul destul de prost pentru mine. Multe lucruri au mers aiurea, multe situatii au fost de tot rasul, mi-e rusine de rusinea celor care s-au injosit. Abia astept sa se termine 2013. Insa toate astea au avut si o parte buna. M-am redescoperit pe mine, m-am debarasat de un trecut de care nu ma credeam capabila sa ma rup vreodata, am facut lucruri marete pentru o persoana care a trait cu teama de a trai timp de 15-16 ani. Am sa detaliez si lucrurile astea personale intr-o alta postare.

   Mi-am dat seama de ceea ce imi doresc cu adevarat de la viata. Si mai ales de ceea ce nu imi mai doresc vreodata. Citeam intr-o carte despre cum sa gasesti adevarata dragoste, ca fiecare om are un set de valori, dorinte, necesitati, fara de care pentru el relatia nu va fi niciodata ok. Se cheama SQN-ul relatiei. Ce imi doresc si ce nu suport si nu vreau, intr-o analiza facuta la rece, fara fite, ci doar pura realitate, pastrand strict ceea ce e absolut necesar.

   Azi, pe o vreme care ma face sa ma urc in primul avion spre orice destinatie cu soare si caldura, mi-am facut testul suprem. SQN-ul meu.

    SQN = sine qua non, sau, in traducere, fara de care nu se poate.

• Timp - o relatie serioasa, pentru ca in niciun caz nu vorbesc de aventuri si alte asemenea aici, presupune timp petrecut in doi. Presupune nu numai dorinta ci si disponibilitatea petrecerii timpului, facand de la cele mai banale lucruri, cum ar fi gatitul sau intinsul rufelor, pana la plimbari, iesiri, dragoste..
• Respect - respecta si pretuieste tot ceea ce fac pentru tine, mai ales ca o fac dezinteresat, vino in intampinarea problemelor mele, chit ca te las sa le ghicesti, pentru ca nu vreau sa te impovarez cu ele. Am sa fac mereu acelasi lucru, pentru ca din ce primesc eu dat inzecit inapoi..
• Locul 1 - nu am sa intru niciodata intr-o competitie cu parintii tai, cu fratii sau rudele. Este alt gen de relatie cea pe care o avem cu familia. Sunt ai nostri, buni, rai. Dar in viata ta nu am sa ma multumesc sa alerg de una singura si sa fiu pe locul 2. Intr-o relatie la care tii, care vrei sa mearga si care duce undeva, persoana iubita e pe primul loc.

   E simplu? E complicat? E mult sau putin? Nu stiu. Stiu insa ca de asta e nevoie ca sa mearga. Ca sa merg. Ca sa mergem..

untitled6.rlk

   “Adevarata fericire inseamna sa te bucuri de un prezent care te satiface pe deplin”

Vad si acum, la fel ca atunci, Transfagarasanul scaldat in soare. Imi pastrasem ochii de copil, niciodata nu am renuntat la ei. Atunci insa ochii mei erau mai mult ca oricand curiosi si dornici. Minunatia care mi se infatisa depasea orice imaginatie. Simt apa rece din cascada mea, aveam picioarele goale si sufletul imi radea. Drumul anevoios nu m-a speriat. M-am speriat doar cand am ajuns sus pentru ca acolo a disparut tot. Acolo intr-o cabana de lemn, langa cea mai limpede apa, Dumnezeu mi-a intins mana. Si i-am intins-o si eu pe a mea. Am stat. si a stat si timpul in loc. Nici nu stiu cat a trecut, nu mai auzeam nimic in jur, eram atat de mica fata de cerul care se intindea la nesfarsit. Dumnezeu luase o pauza si statea jos alaturi de mine. Mai real decat putea sta vreodata orice om.

Si la asta ma intorc mereu si ma gandesc. Ma gandesc ca daca eu l-am intalnit exista. Ca a fost cu mine in clipele bune si in cele rele. As vrea sa descopar mai mult dar inima nu mi-a dat niciodata pace. Am cautat linistea in alte locuri decat in mine, in brate care ma primeau sa ma odihnesc. Pentru ca in mine a fost liniste doar o data. Am atata dragoste de dat incat simt ca ma inund in ea. O ofer oricui, oricand. Asa am gresit mereu, iubind prea mult si de asta nu m-a inteles nimeni. Am suferit mai mult decat isi poate cineva imagina. Si pare atat de aiurea ca o persoana asa puternica cum sunt eu sa sufere atat. Nu m-au durut loviturile. Nu m-au durut ochii plini de ura, nici judecatile pe care lumea le-a asternut rand pe rand. M-a durut sa primesc bucati din inima mea inapoi. Pentru ca am vrut ca o parte din mine sa ramana pentru totdeauna acolo unde am last-o eu. Dar nu a fost nevoie iar eu n-am mai stiut ce sa fac cu atata dragoste. Am asternut-o peste el pe toata dar l-am facut doar sa se simta incoltit, a fugit, s-a indepartat.

Dragostea nu ar trebui sa sperie. Eu o ofer cu drag si din suflet. Nu stiu ce sa mai fac ca el sa se deschida. Am vrut sa ii stiu toate secretele si defectele si bucuriile si durerile. Doar ca el nu a fost invatat sa le arate. E un suflet chinuit si iubirea mea il sperie.

Trecutul meu nu l-as schimba nicicum. Chiar daca ma gasea pe trepte reci unde asteptam cu lacrimi in ochi iubirea. Si primeam in schimb cuvinte pe care o inima deschisa si sincera nu merita sa le auda. Asteptarea ma omora incet si tot nu as fi schimbat nimic. Am mers mai departe. M-am ridicat atat de murdara, plina de noroi si praf. Si cate cineva m-a scuturat, mi-a spalat fata si mainile si mi-a dat haine curate si o gura de apa rece. Pana dragostea mistuia iarasi tot.  Asa a facut si el. Ma intreb cand va disparea. Imi e mereu frica de fiecare clipa cand il vad, sa nu fie cumva ultima. Se va ridica si va pleca ca si cum nu a fost. Mi-e frica sa il ating, mi-e frica sa il strang in brate, mi-e frica sa nu se faca bucati sub atingerea mea pe care nu o mai suporta. Nu mai pot sa ii vorbesc de teama sa nu il supar. Si totusi fac toate greselile posibile. Mi-e teama sa ma mai misc, sa mai respir, sa mai intind mana. Tin toata dragostea in mine si asta ma omoara. As vrea sa ii sopesc ca nu vreau nimic rau. Dar orice adiere poate aduce furtuna.

Ma intorc in locul meu si ma asez. Vad cabana si apa limpede. Stau incercuita de munti, aparata ca su cum as fi in pantecele mamei. Si astept. Astept mereu. Sa se faca liniste si Dumnezeu sa ia o pauza. Sa se aseze alene langa mine. Sa imi ia dragostea din suflet si sa o dea lumii. Of..Doamne, te rog, mai ia-ma o data de mana..

untitled5.rlk

“Daca nu as avea sentimente as fi cea mai puternica femeie din lume”

   Vantul mi-a adiat parfumul ca intr-un ritual. Si mireasma mea a poposit pe haine, pe fete, pe buze. A imbatat simturile. Exact cand vorbeai mai tare, cand te rasteai la mine, cand lumea vroia sa vada un sarut dar ramanea uimita ca primesc doar vederea umbrei tale care se indeparta, exact atunci cand sangele imi pulsa, parfumul meu se intepenea pe alte buze.

    Barbatii au fost mereu vanatori. Mi-ar placea sa te vad si pe tine asa. Pote esti dar nu imi arati asta mie. Iar mie m-a placut sa fiu vanata, desi  parca mai mult imi place sa simt prada, sa ma misc incet, sa o adulmec, asa cum am facut si cu tine. Asa cum fac si acum instinctiv. Doar ca prada trebuie sa fie vie. Sa alerge ca si cum ar simti pericolul si ar fugi de tine. Sa te priveasca din departare cu nenumarate intelesuri. Sa se apropie din cand in cand, sa simta ca e in bataia pustii. Apoi sa fuga din nou ca intr-un joc fara sfarsit. Tu esti inert. Nu iti mai doresti nici sa fugi nici sa te apropii. Nu mai respiri iar eu nu pot ghici cateodata unde esti.

   Si cand prada pe care o vreau sa o atarn trofeu mult ravnit nu mai da semn ca ar fi vie, jungla de asfalt freamata. Adulmeca. Prietenii ti se transforma in dusmani, dusmanii rad pe la colturi. Totul se trezeste la viata cand simturi ascutite percep moartea ta.

   Abia asteptau. Sa iti intorci capul o clipa. Si in clipa aia eu purtam inevitabil parfumul. L-au simtit. Te-au tradat in minte de mii de ori. Si-au imaginat ca iti pot lua prada pentru a se infrupta din ea dupa bunul plac. Dar nu stiau ca nu fusesem niciodata vanata de tine. Deci lupta abia acum ar fi inceput. Unii, mai curajosi, s-ar fi bagat in joc. Si chiar au facut-o incet si cu pasi mici. Am mirosit totul din prima. Nu am fugit si nu m-am ascuns. Am stat in dulce asteptare sa observ, sa le vad strategia. M-am prefacut lovita de fiecare data cand tu erai lovit si absent. Tu esti la fel si acum, iar eu inca ma prefac.

   Nu am renuntat la simturile mele ascutite niciodata. Poate asa le-ar fi iesit partida de vanatoare. Eu nu pot fi o prada. Pentru ca sunt mai desteapta si mai alerta decat orice vanator. Pentru ca eu dobor, atunci cand vreau, atunci cand pot. Pacat ca eu te vanez inca pe tine. E o iluzie ca te-as putea prinde in viata. Te vei trezi mult dupa ce eu nu voi mai fi aici sa te ador.

   Imi place vantul care imi atinge pielea insetata de atingerea ta. Si ca un paradox duce parfumul pe care tu trebuia sa il adulmeci in toate locurile in care asteapta febril vanatorii. Prietenii tai. Sau dusmanii tai deja.

Nu cred sa pun curand ochii si simturile pe alta prada. Stau jos pe iarba deasa, intinsa langa tine. Daca inchid ochii nu iti pot simti prezenta desi simt cum toti ceilalti pandesc. Pe tine te vad intins cu spatele la mine. Daca nu te-as cunoaste asa bine poate nu as sti ca esti tu. Poate as crede ca mii de chipuri pot sta ascunse privirii mele. Nu stiu de ce inca fac asta. Poate pentru ca am multa rabdare sau multa speranta. Poate pentru ca in mintea mea proiectez mereu imaginea in care tu te intorci cu fata spre mine. Ma saruti si imi rascolesti sufletul. Apoi te ridici si imi dai de inteles ca daca te vreau trebuie sa te vanez neincetat. Si asta e tot ce astept. Atunci toti prietenii, dusmanii tai se vor otravi cu parfumul meu. Tu insa te vei opri din cand in cand adulmecand. Sa vezi daca mai sunt pe urmele tale. Ma vei astepta doar ca sa ma iubesti, sa imi faci sufletul sa tresalte. Stii ca te voi urma de fiecare data si asta iti da incredere in tine.

   Inca dormi cu spatele la mine. Iar eu inca am rabdare. O mana puternica se ascunde intr-o manusa de catifea. Insa cand eu deschis palmele mele puternice tin inima mea in ele. Trofeul oricarui vanator, inima vanatului sau.

   

Tranfsorma-te pentru o clipa. Vei afla ca ai totul si ca nu ti-a lipsit si nu iti va lipsi nimic. Nu atata timp cat imi poti simti parfumul..