vineri, 29 noiembrie 2013

Apa, aer si dragoste

"Daca poti iubi, daca esti capabil de asemenea binecuvantare minunata, fa-o acum, fa-o mereu, spune-o, arat-o"

   Cand ne e sete ne dorim doar sa bem cateva guri de apa. E ceva normal si natural. Daca am astepta sa ne dea cineva un pahar cu apa? Si ar putea sa ni-l dea atunci. Dar nu o face. Si noi asteptam sa ne potolim setea si nu intelegem de ce nu ne intinde paharul, pentru ca e firesc si atat de simplu. Setea ne usuca gura, gatul, tot corpul. Ne deshidratam si ne parasesc incet puterile. Ne simtim slabiti, ametiti, somnorosi. Si ne dorim o picatura de apa. Ne mai uitam cu ochii stinsi spre persoana care tine paharul. Intr-un final, dupa ce ne-a chinuit, ne da paharul. Ia si bea. Gata. Mi-am satisfacut orgoliul, rautatea, frustrarile. Cat de mult ne mai ajuta apa? O bem logic. Dar corpul si sufletul sunt deja obosite si chinuite. Ne revenim incet.. in cateva ore sau zile..
   Cand simtim nevoia de aer ne dorim doar sa ne umplem plamanii cu el. La fel, cel mai natural lucru.. Dar daca cineva ne inchide intr-o camera? Fara geam, fara lumina, fara viata? Are cheia si poate sa o deschida. Doar ca nu vrea. Ne cuprinde spaima, simtim cum viata ne paraseste corpul.. In sfarsit usa se deschide, suntem tarati afara, la aer. Ia si respira. Parca ne doream sa fi murit acolo decat sa ne chinuim. Aerul intra in plamani. Dar ei sunt obositi. Noi am obosit. Asteptand..
   Cand simtim nevoia de dragoste si depinde de cineva sa ne zambeasca, sa ne stranga in brate si sa ne iubeasca, dar nu o face, desi poate, am vrea doar sa fim iubiti. Daca paharul ne este intins atunci cand suntem atat de storsi de vlaga incat nici nu mai realizam ca bem apa in sfarsit? Daca usa se deschide cand refuzam sa mai inspiram aer proaspat?
   Iubiti atunci cand simtiti. Nu asteptati nimic inapoi. Asteptati doar sa vedeti cum reactioneaza cel iubit la sentimentele voastre. La VOI. Daca nu e reciproc, pastrati iubirea in suflet, in secret. Si indepartati-va fara regret spre alte orizonturi. Iubirea asteapta oriunde. Sa fie daruita si primita. Atunci e dulce si frumoasa. Atunci e reala si ne implineste. Atunci e ca un pahar cu apa exact cand ne e sete, sau aer curat cand avem nevoie sa respiram.
   Love is all around. Don't let anyone make you believe otherwise..


Lucruri simple

In lipsa originalului ne multumim cu Brenciu. Pentru ca atat de bine spune si canta, melodia asta parca am scris-o eu pentru sufletul meu :) Enjoy, live simple, and never give up on love..

http://www.youtube.com/watch?v=ABn4JSlr7Yo

miercuri, 27 noiembrie 2013

Scuze

   Nu mi-a placut niciodata sa imi cer scuze. Nu pentru ca nu as fi educata, ci pentru nu cred ca scuzele repara o greseala. Este in obisnuinta majoritatii sa spuna "scuze" sau "iarta-ma". Indiferent ca o fac pentru lucruri banale, cineva te-a calcat pe picior, sau s-a bagat in fata ta la vreo coada, pana la lucruri serioase, ca un coleg ti-a sters din PC munca ta de o saptamana, ca o prietena a uitat de ziua ta, ca iubitul nu iti mai da atentie pentru ca are multe pe cap..
   La ce ajuta scuzele in cazul asta? La nimic. E ca si cum ne spalam pe maini si zicem ca am rezolvat tot. N-ar fi mai frumos si mai logic sa FACI ceva? Decat sa arunci un "scuze" spus din reflex ca "buna ziua"? 
  Te-am calcat pe picior, ma aplec si iti sterg pantoful. M-am bagat in fata ta si nu mi-am dat seama, ma retrag elegant si iti zambesc. Ador cand necunoscuti iti arata o fata prietenoasa. Nu va face si voua ziua mai buna? Sa vedeti oameni care, in ciuda tuturor problemelor si poverilor pe care le cara dupa ei, au puterea sa zambeasca? Ti-am sters munca ta din PC, ori o recuperez cumva, ori ti-o refac. Am uitat de ziua ta, iti iau un cadou de suflet, care sa iti spuna ca totusi te iubesc, chiar daca sunt aiurita. Nu ti-am dat atentia cuvenita, atunci la dracu! Nu am nicio scuza pe planeta asta! Ma revansez prin toate gesturile mici care stiu ca iti plac. Imi fac timp pentru tine, pentru noi.
    Gasisem pe net o poza faina si reprezentativa. Acum nu stiu pe unde e salvata. In poza era o farfurie sparta. Iar sub ea un text. Ia o farfurie si tranteste-o de podea. S-a spart? Bun. Acum spune-i ca iti pare rau. S-a facut din nou intreaga? Nu. Bun. Acum cred ca intelegi ideea..



   

Totul sau nimic

   Ultimul an a fost unul destul de prost pentru mine. Multe lucruri au mers aiurea, multe situatii au fost de tot rasul, mi-e rusine de rusinea celor care s-au injosit. Abia astept sa se termine 2013. Insa toate astea au avut si o parte buna. M-am redescoperit pe mine, m-am debarasat de un trecut de care nu ma credeam capabila sa ma rup vreodata, am facut lucruri marete pentru o persoana care a trait cu teama de a trai timp de 15-16 ani. Am sa detaliez si lucrurile astea personale intr-o alta postare.
   Mi-am dat seama de ceea ce imi doresc cu adevarat de la viata. Si mai ales de ceea ce nu imi mai doresc vreodata. Citeam intr-o carte despre cum sa gasesti adevarata dragoste, ca fiecare om are un set de valori, dorinte, necesitati, fara de care pentru el relatia nu va fi niciodata ok. Se cheama SQN-ul relatiei. Ce imi doresc si ce nu suport si nu vreau, intr-o analiza facuta la rece, fara fite, ci doar pura realitate, pastrand strict ceea ce e absolut necesar.
   Azi, pe o vreme care ma face sa ma urc in primul avion spre orice destinatie cu soare si caldura, mi-am facut testul suprem. SQN-ul meu.
    SQN = sine qua non, sau, in traducere, fara de care nu se poate.

  • Timp - o relatie serioasa, pentru ca in niciun caz nu vorbesc de aventuri si alte asemenea aici, presupune timp petrecut in doi. Presupune nu numai dorinta ci si disponibilitatea petrecerii timpului, facand de la cele mai banale lucruri, cum ar fi gatitul sau intinsul rufelor, pana la plimbari, iesiri, dragoste..
  • Respect - respecta si pretuieste tot ceea ce fac pentru tine, mai ales ca o fac dezinteresat, vino in intampinarea problemelor mele, chit ca te las sa le ghicesti, pentru ca nu vreau sa te impovarez cu ele. Am sa fac mereu acelasi lucru, pentru ca din ce primesc eu dat inzecit inapoi..
  • Locul 1 - nu am sa intru niciodata intr-o competitie cu parintii tai, cu fratii sau rudele. Este alt gen de relatie cea pe care o avem cu familia. Sunt ai nostri, buni, rai. Dar in viata ta nu am sa ma multumesc sa alerg de una singura si sa fiu pe locul 2. Intr-o relatie la care tii, care vrei sa mearga si care duce undeva, persoana iubita e pe primul loc.
   E simplu? E complicat? E mult sau putin? Nu stiu. Stiu insa ca de asta e nevoie ca sa mearga. Ca sa merg. Ca sa mergem..


luni, 25 noiembrie 2013

Cum sa ai rabdare

   Nu am stiut niciodata sa am rabdare. De copil eram foarte curioasa si nerabdatoare. Daca ai mei imi cumparau cadoul pentru Mos Craciun, chit ca era abia octombrie, eu trebuia sa stiu ce e, promiteam ca nu desfac pana cand nu va fi sub brad. Probabil asta e motivul pentru care impodobeam bradul pe la sfarsitul lui noiembrie :)) Apoi in timp am observat ca nu imi place cand intarzie cate cineva, desi eu ajungeam mereu inainte, cand era ora fixa de intalnire deja ma agitam. Nu aveam rabdare. Nu am nici acum, cand trebuie sa primesc vreun rezultat la analize verific mailul din 10 in 10 minute, cand trebuie sa plec undeva ma uit obsesiv la ceas. Cand trebuie sa ma vad cu o persoana foarte draga mie, disper in asteptare.
   Saptamana trecuta rabdarea mi-a fost pusa la incercare. A trebuit sa astept cateva zile la rand sa il strang in brate. Si cand ma obisnuisem cu gandul ca mai sunt doua zile luuuungi, el era deja aici. Si ii multumesc ca m-a scutit de chinul meu de a mai avea rabdare.. 
   Cred ca rabdarea se educa si ca e o virtute. Cred in ceea ce se spune: "Good things come to those who wait". Eu am avut rabdare numai cand nu asteptam nimic anume. Sunt invidoasa pe oamenii calmi. Poate e furtuna si in sufletul lor dar n-o arata ca mine. 
   In toata nerabdarea mea se nasc insa si lucruri frumoase si constructive. Asa am inceput sa scriu. Din nerabdare. Pentru a uita de timp si a ma scufunda intr-o lume a mea in care timpul trecea altfel si ma aducea mai aproape.
    Am rabdare doar cand sunt cu tine. Pentru ca imi oferi momente frumoase. Clipe de fericire. Rasete sincere. Lucruri simple. Am rabdare sa ma bucur de ele pentru ca timpul sa stea in loc si nimic sa nu se termine vreodata.

vineri, 22 noiembrie 2013

untitledlove.rlk

   Nu am fost niciodata in stare sa plec. Nu atunci cand am fost iubita. Chiar daca nu impartasam aceleasi sentimente, sau nu le traiam cu aceeasi intensitate.
   Am fost de mult parasita in cel mai brutal mod. Nu a depins de nimeni intr-un final.. a fost o soarta care nu a mai tinut cu noi. Poate de peste jumatate din viata mea mi se trage ura de a parasi si de a fi parasita. Imi aduce aminte de lucruri prea dureroase.
   Am stat in relatii in care nu mai credeam, poate nu am crezut de la inceput, poate pe parcurs lucrurile s-au deteriorat. Am ranit. Un baiat care m-a iubit sincer si mai presus de orice, cu naivitatea varstei adolescentei. Nu am putut vedea in el mai mult decat un bun prieten, cel mai bun prieten. I-am spus si lui toate astea si totusi a vrut sa ramana cu mine. Pentru ca ma iubea atat de mult incat nu putea sta fara mine. Despartirea de el a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am facut. Insa nu mai puteam continua fara sa imi fac rau, lui ii faceam deja de prea mult timp. Nu am crezut intr-o relatie de la inceput, dar iubirea lui pentru mine nu m-a lasat sa plec. 
   Apoi am ranit un barbat pe care l-am inselat. Fara sa vreau, fara sa imi doresc. Cineva m-a sarutat si el a vazut tot. Ceea ce nu a vazut e ca l-am respins pe acel om, ca l-am lovit, ca i-am spus ca eu iubesc pe altcineva. Nu m-a crezut. M-a parasit apoi s-a intors la mine de mai multe ori, pana nu a mai rezistat. Am crezut in noi, pana ne-am pierdut iremediabil pe drum.

   Si am ranit un barbat pe care il iubeam mai mult decat orice pe lumea asta. L-am ranit pentru ca incepusem sa imi conturez o personalitate careia el nu ii putea face fata. Se simtea inferior oricat i-as fi spus ca e sprijinul meu si iubirea mea toata. Ca nu imi trebuie nimic, in afara de linistea din bratele lui. Cand ne-am despartit i-am spus ca nu m-a meritat. Prea dure cuvintele. Erau adevarate, dar mai bine le-as fi tinut pentru mine. Era totusi omul care ma salvase de atatea ori desi de destule ori el ma bagase in intuneric. Poate nu m-a meritat. Dar mi-a daruit niste clipe de fericire suprema, in felul lui stangaci. E singurul care a ramas pentru ceva timp neconditionat langa mine. Am crezut in relatia asta. Cu tot sufletul. Am crezut si dupa ce se terminase. Atunci cand am reluat-o pentru scurt timp am realizat ca nu mai am in ce sa cred. Ca temerile si frustrarile lui ma depasesc. Ca.. nu ma merita.
   Acum mi-e teama. Pentru ca vreau sa raman. Si cred. Insa unele temeri imi dau tarcoale, echilibrul meu e putin zdruncinat. Pana la urma depinde de mine daca pot sa mai fiu vreodata ce am fost, desi e ultimul lucru pe care mi-l doresc. De asta e nevoie pentru a ramane. Sunt in stare sa plec? Merita oare sa raman? Pentru o clipa, pentru o zi, pentru o dragoste..



Timpul.. mereu timpul..

Timpul.. mereu timpul..

Timpul

   Intr-o lume a regretelor si a compromisurilor eu am ajuns sa nu regret nimic.. si sa nu mai fac niciun compromis, pentru ca nu ma descurc cu frustrari sau jumatati de masura. Fac totul cu dragoste si din dragoste, tot ceea ce tine de mine. Am asteptari prea mari cateodata, mi-am dat seama de asta si azi am decis sa le alung definitiv din viata mea. Daca as fi stiut cu ceva vreme in urma ca se poate trai in echilibru si pace as fi luat alte decizii. As fi facut ceea ce imi place si as fi trait cu sentimentul de implinire.
    Dar nu regret nici macar asta, pentru ca altfel nu as fi fost aici, nu as fi gandit, simtit si trait asa. Sunt destule "comentarii" la mijloc. Pe care le-am auzit si de la persoane de la care nu ma asteptam. Dar au trecut pe langa mine usor, fara sa strice relatii si prietenii. Pentru ca stiu mai bine de atat. Intuitia este tot ce ma ghideaza si in acelasi timp tot ce nu m-a tradat vreodata. Credinta este tot ceea ce ma tine pe drumul meu, pentru ca prin credinta am depasit obstacole si mi-am descoperit adevaratele chemari. Pana la urma credinta mi-a aratat ca nu vom lua nimic cu noi de pe acest pamant, in afara de sufletul nostru plin de bucurii, de iubiri, de impliniri, de imagini intiparite nu doar in minte ci si in inima.
    Asa ca de ce sa lupti cu atata truda pentru ceva ce in final nu va conta? Am avut portofelul si cardul si buzunarele pline de bani, la modul cel mai serios, in momentele in care nu puteam cumpara cu bani sanatatea, dragostea, linistea. Chiar nu ne putem multumi sa traim frumos? Am uitat de lucrurile simple? De lucrurile esentiale?
    Sunt extrem de mandra ca am ajuns pana aici. Ca nu mai visez ci traiesc. Ca reusesc incet incet sa ma desprind complet de ceea ce nu ma caracterizeaza. Ca am ceva ce nu se poate cumpara cu bani, ceva ce nu se intoarce. TIMP. Ca il voi imparti cu drag cu cine consider ca merita. Ca ma dezvolt in fiecare clipa, datorita situatiilor si persoanelor care imi ating viata. Ca nu ma voi mai intoarce niciodata. Ca voi merge inainte pana la sfarsit. Si pentru ca orice sfarsit e un nou inceput..

    

marți, 19 noiembrie 2013

Cum sa arati si te simti bine la (aproape) 30 de ani

    Aceasta este prima postare care nu se inscrie in tiparul "untitled.rlk". Am crezut ca sunt singurele lucruri pe care le pot scrie, pana am facut o introspectie.
   Varsta sperie. Pe multa lume. Eu ma apropii de 30 de ani, dar ma simt mult mai bine cu mine, stiu cine sunt, ce vreau de la viata, principiile s-au asezat, s-au consolidat. Ma simt mai frumoasa si mai in forma ca niciodata. 

   
    Cum sa arati bine la 30. 

  •    Fa miscare. Multa. De orice fel. Oricand poti. Stabileste o rutina zilnica. Eu am un program pe care il respect cu sfintenie. 30-40 de minute de exercitii pe care le fac acasa. Includ incalzire usoara, genoflexiuni, abdomene, flotari, streching si cateva pozitii de yoga. Sunt la indemana oricui. Avem timp pe parcursul unei zile de o gramada de lucruri. Avem timp si pentru noi. Daca muncesti, trezeste-te cu 30 de minute mai devreme, iti vei incepe ziua si cu un tonus bun, si cu un moral ridicat, plus kilogramele care in timp incep sa se topeasca.. cand vei intra intr-o pereche de blugi care nu te mai incapea de ceva timp te vei simti minunat. Daca esti mamica si stai acasa, gaseste un ragaz in care puiul tau doarme, sau poate e putin in grija bunicii, sau cu tatal la o plimbare. Si fa acelasi lucru. MISCARE. Poti sa alergi in parc, sa faci drumetii pe munte, sa plimbi catelul, sa te plimbi cu rolele sau bicicleta, daca timpul si banii iti permit fa-ti abonament la o sala de fitness aproape de casa sau de locul de munca, asa scutesti timp. Cumpara-ti o bicicleta de apartament si nu o folosi pe post de cuier :) posibilitati sunt nelimitate. Pentru toate bugetele si pentru timpul pe care il poti aloca. 
  •    Alimentatia sanatoasa. Este esentiala pentru buna functionare a organismului. Nu trebuie sa devenim obsedati de bio. Sau de raw. Sau vegetarieni. E de ajuns pentru inceput sa reduci drastic cantitatea de paine, o poti inlocui cu paine libaneza, sau cu paine din grau integral si sa o limitezi cantitativ. Redu consumul de dulciuri si zahar. Foloseste pe cat posibil zaharul brun. Mananca fructe si legume. Gratare. Fara ulei. Inlocuieste-l cu uleiul de masline, la fel si in salate. Eu am slabit 10 kilograme urmand regulile astea simple. Am fost la inceput foarte putin permisiva, apoi am variat mancarea, si in prezent ma mentin. Nu e greu deloc. Alta metoda pe care o aplic este numarul de calorii consumate intr-o zi. In cazul in care faci efort, 2000 de calorii sunt ok. Daca ai o munca mai sedentara sau nu ai depus prea mult efort in ziua respectiva, 1600-1700 sunt la fel ok. Nu stau sa numar cate calorii are fiecare lucru in parte pentru ca deja mi-a intrat in reflex sa "masor" din ochi. Daca ai pofta teribila de o pizza medie mananc-o! Dar in afara de asta vei mai putea manca doar un iaurt, sau un fruct. Avem voie sa ne rasfatam. Sa poftim. Dar trebuie sa avem ambitia necesara sa compensam aceste scapari. Consumati minim doi litri de APA pe zi. Nu e doar un mit!
  •    Ingrijirea corpului, a tenului, a parului. Demachierea este esentiala. Chit ca ai purtat sau nu machiaj. Eu ma limitez zilnic la mascara si blush. La ocazii ne machiem bineinteles pentru a ne pune frumusetea in valoare, pentru a sublinia trasaturile frumoase. Eu la (aproape) 30 de ani nu am riduri. Si asta pentru ca ma hidratez de cand ma stiu cu multa apa, nu beau nimic altceva de fapt, in afara de cate un fresh de fructe, ocazional. Produsele de ingrijire nu trebuie sa fie neaparat scumpe, ci doar BUNE. Fiecare decide ceea ce i se potriveste. Folositi produse in functie de tipul de ten, sampon si balsam in functie de tipul de par. Faceti dusuri alternand apa mai rece cu apa calda. E un tonic excelent pentru musculatura. Folositi lotiuni si creme de corp. O piele fina e atragatoare. Si atunci cand te simti bine in corpul tau se vede. Mai e nevoie doar de un strop de parfum care ti se potriveste. Mergi la masaj de cate ori iti permite bugetul si timpul. Relaxarea e totala. Si din cand in cand merita toti banii.
       Cam asta ma face pe mine sa fiu in forma, sa am o piele hidratata si fara riduri. Sa ma simt bine si energica. Sa imbrac orice fel de haine. Sa ma simt minunat in costum de baie. Sunt lucruri simple si accesibile. Le puteti varia dupa bunul plac. Lista e deschisa.
         Nu uitati de controlul anual. A starii fizice generale, analize de sange complete, o ecografie abdominala, pentru fumatoare o radiografie a plamanilor. Un control stomatologic. Si foarte important controlul ginecologic. O mamografie daca este necesar. Testul Babes- Papanicolau si restul analizelor specifice.

     Cum sa te simti bine la 30 de ani.
  •    Pana la 30 de ani o femeie va avea o cariera. Sau cariera ei va fi familia. Sau, in cazul meu, daca nu are inca un copil si s-a decis ca a fi "Miss Manager" n-o caracterizeaza, va avea un drum care sa ii aduca implinire. Urmeaza-ti drumul oricare ar fi el si fii total impacata cu alegerea ta.
  •   Iesi cu prietenii si socializeaza. Mergi la muzee. Mergi in excursii. Imbogateste-ti experienta. Impartaseste-ti experienta.
  •    Fa ceea ce iti place, fie ca e vorba de un hobby, sau de lucruri pe care nu le-ai mai facut. Fa in fiecare an macar un singur lucru pe care nu l-ai mai facut. Te va imbogati sufleteste si iti vei dovedi ca poti. Satisfactia e imensa.
  •    Impaca-te cu tot trecutul tau. Ai grija de relatia ta ca de cel mai de pret dar. Nu iti fie teama sa iubesti. Daca nu ai o relatie, nu renunta la gandul ca vei intalni la un moment dat pe cineva pentru tine.
  •    Pastreaza un echilibru in toate. Un singur lucru ai voie sa faci cu exces. Sa iubesti..

vineri, 15 noiembrie 2013

untitled6.rlk

   “Adevarata fericire inseamna sa te bucuri de un prezent care te satiface pe deplin”

Vad si acum, la fel ca atunci, Transfagarasanul scaldat in soare. Imi pastrasem ochii de copil, niciodata nu am renuntat la ei. Atunci insa ochii mei erau mai mult ca oricand curiosi si dornici. Minunatia care mi se infatisa depasea orice imaginatie. Simt apa rece din cascada mea, aveam picioarele goale si sufletul imi radea. Drumul anevoios nu m-a speriat. M-am speriat doar cand am ajuns sus pentru ca acolo a disparut tot. Acolo intr-o cabana de lemn, langa cea mai limpede apa, Dumnezeu mi-a intins mana. Si i-am intins-o si eu pe a mea. Am stat. si a stat si timpul in loc. Nici nu stiu cat a trecut, nu mai auzeam nimic in jur, eram atat de mica fata de cerul care se intindea la nesfarsit. Dumnezeu luase o pauza si statea jos alaturi de mine. Mai real decat putea sta vreodata orice om.

Si la asta ma intorc mereu si ma gandesc. Ma gandesc ca daca eu l-am intalnit exista. Ca a fost cu mine in clipele bune si in cele rele. As vrea sa descopar mai mult dar inima nu mi-a dat niciodata pace. Am cautat linistea in alte locuri decat in mine, in brate care ma primeau sa ma odihnesc. Pentru ca in mine a fost liniste doar o data. Am atata dragoste de dat incat simt ca ma inund in ea. O ofer oricui, oricand. Asa am gresit mereu, iubind prea mult si de asta nu m-a inteles nimeni. Am suferit mai mult decat isi poate cineva imagina. Si pare atat de aiurea ca o persoana asa puternica cum sunt eu sa sufere atat. Nu m-au durut loviturile. Nu m-au durut ochii plini de ura, nici judecatile pe care lumea le-a asternut rand pe rand. M-a durut sa primesc bucati din inima mea inapoi. Pentru ca am vrut ca o parte din mine sa ramana pentru totdeauna acolo unde am last-o eu. Dar nu a fost nevoie iar eu n-am mai stiut ce sa fac cu atata dragoste. Am asternut-o peste el pe toata dar l-am facut doar sa se simta incoltit, a fugit, s-a indepartat.
Dragostea nu ar trebui sa sperie. Eu o ofer cu drag si din suflet. Nu stiu ce sa mai fac ca el sa se deschida. Am vrut sa ii stiu toate secretele si defectele si bucuriile si durerile. Doar ca el nu a fost invatat sa le arate. E un suflet chinuit si iubirea mea il sperie.
Trecutul meu nu l-as schimba nicicum. Chiar daca ma gasea pe trepte reci unde asteptam cu lacrimi in ochi iubirea. Si primeam in schimb cuvinte pe care o inima deschisa si sincera nu merita sa le auda. Asteptarea ma omora incet si tot nu as fi schimbat nimic. Am mers mai departe. M-am ridicat atat de murdara, plina de noroi si praf. Si cate cineva m-a scuturat, mi-a spalat fata si mainile si mi-a dat haine curate si o gura de apa rece. Pana dragostea mistuia iarasi tot.  Asa a facut si el. Ma intreb cand va disparea. Imi e mereu frica de fiecare clipa cand il vad, sa nu fie cumva ultima. Se va ridica si va pleca ca si cum nu a fost. Mi-e frica sa il ating, mi-e frica sa il strang in brate, mi-e frica sa nu se faca bucati sub atingerea mea pe care nu o mai suporta. Nu mai pot sa ii vorbesc de teama sa nu il supar. Si totusi fac toate greselile posibile. Mi-e teama sa ma mai misc, sa mai respir, sa mai intind mana. Tin toata dragostea in mine si asta ma omoara. As vrea sa ii sopesc ca nu vreau nimic rau. Dar orice adiere poate aduce furtuna.
Ma intorc in locul meu si ma asez. Vad cabana si apa limpede. Stau incercuita de munti, aparata ca su cum as fi in pantecele mamei. Si astept. Astept mereu. Sa se faca liniste si Dumnezeu sa ia o pauza. Sa se aseze alene langa mine. Sa imi ia dragostea din suflet si sa o dea lumii. Of..Doamne, te rog, mai ia-ma o data de mana..

vineri, 8 noiembrie 2013

untitled5.rlk

“Daca nu as avea sentimente as fi cea mai puternica femeie din lume”

   Vantul mi-a adiat parfumul ca intr-un ritual. Si mireasma mea a poposit pe haine, pe fete, pe buze. A imbatat simturile. Exact cand vorbeai mai tare, cand te rasteai la mine, cand lumea vroia sa vada un sarut dar ramanea uimita ca primesc doar vederea umbrei tale care se indeparta, exact atunci cand sangele imi pulsa, parfumul meu se intepenea pe alte buze.
    Barbatii au fost mereu vanatori. Mi-ar placea sa te vad si pe tine asa. Pote esti dar nu imi arati asta mie. Iar mie m-a placut sa fiu vanata, desi  parca mai mult imi place sa simt prada, sa ma misc incet, sa o adulmec, asa cum am facut si cu tine. Asa cum fac si acum instinctiv. Doar ca prada trebuie sa fie vie. Sa alerge ca si cum ar simti pericolul si ar fugi de tine. Sa te priveasca din departare cu nenumarate intelesuri. Sa se apropie din cand in cand, sa simta ca e in bataia pustii. Apoi sa fuga din nou ca intr-un joc fara sfarsit. Tu esti inert. Nu iti mai doresti nici sa fugi nici sa te apropii. Nu mai respiri iar eu nu pot ghici cateodata unde esti.
   Si cand prada pe care o vreau sa o atarn trofeu mult ravnit nu mai da semn ca ar fi vie, jungla de asfalt freamata. Adulmeca. Prietenii ti se transforma in dusmani, dusmanii rad pe la colturi. Totul se trezeste la viata cand simturi ascutite percep moartea ta.
   Abia asteptau. Sa iti intorci capul o clipa. Si in clipa aia eu purtam inevitabil parfumul. L-au simtit. Te-au tradat in minte de mii de ori. Si-au imaginat ca iti pot lua prada pentru a se infrupta din ea dupa bunul plac. Dar nu stiau ca nu fusesem niciodata vanata de tine. Deci lupta abia acum ar fi inceput. Unii, mai curajosi, s-ar fi bagat in joc. Si chiar au facut-o incet si cu pasi mici. Am mirosit totul din prima. Nu am fugit si nu m-am ascuns. Am stat in dulce asteptare sa observ, sa le vad strategia. M-am prefacut lovita de fiecare data cand tu erai lovit si absent. Tu esti la fel si acum, iar eu inca ma prefac.
   Nu am renuntat la simturile mele ascutite niciodata. Poate asa le-ar fi iesit partida de vanatoare. Eu nu pot fi o prada. Pentru ca sunt mai desteapta si mai alerta decat orice vanator. Pentru ca eu dobor, atunci cand vreau, atunci cand pot. Pacat ca eu te vanez inca pe tine. E o iluzie ca te-as putea prinde in viata. Te vei trezi mult dupa ce eu nu voi mai fi aici sa te ador.
   Imi place vantul care imi atinge pielea insetata de atingerea ta. Si ca un paradox duce parfumul pe care tu trebuia sa il adulmeci in toate locurile in care asteapta febril vanatorii. Prietenii tai. Sau dusmanii tai deja.
Nu cred sa pun curand ochii si simturile pe alta prada. Stau jos pe iarba deasa, intinsa langa tine. Daca inchid ochii nu iti pot simti prezenta desi simt cum toti ceilalti pandesc. Pe tine te vad intins cu spatele la mine. Daca nu te-as cunoaste asa bine poate nu as sti ca esti tu. Poate as crede ca mii de chipuri pot sta ascunse privirii mele. Nu stiu de ce inca fac asta. Poate pentru ca am multa rabdare sau multa speranta. Poate pentru ca in mintea mea proiectez mereu imaginea in care tu te intorci cu fata spre mine. Ma saruti si imi rascolesti sufletul. Apoi te ridici si imi dai de inteles ca daca te vreau trebuie sa te vanez neincetat. Si asta e tot ce astept. Atunci toti prietenii, dusmanii tai se vor otravi cu parfumul meu. Tu insa te vei opri din cand in cand adulmecand. Sa vezi daca mai sunt pe urmele tale. Ma vei astepta doar ca sa ma iubesti, sa imi faci sufletul sa tresalte. Stii ca te voi urma de fiecare data si asta iti da incredere in tine.
   Inca dormi cu spatele la mine. Iar eu inca am rabdare. O mana puternica se ascunde intr-o manusa de catifea. Insa cand eu deschis palmele mele puternice tin inima mea in ele. Trofeul oricarui vanator, inima vanatului sau.

   
Tranfsorma-te pentru o clipa. Vei afla ca ai totul si ca nu ti-a lipsit si nu iti va lipsi nimic. Nu atata timp cat imi poti simti parfumul..

miercuri, 6 noiembrie 2013

untitled4.rlk


“Nu face niciodata o femeie sa planga. Dumnezeu ii numara lacrimile..”

   N-am sa uit niciodata momentul in care mi-ai spus ca o sa pleci. Nu era vorba de o despartire, nu era vorba de altcineva, era vorba de noi doi care aveam sa stam sase luni despartiti. Stiu doar ca ai zis “eu plec”. Am crezut ca glumesti pana m-am uitat in ochii tai. Apoi am lesinat si m-am trezit in patul nostru, cu tine speriat langa mine, spunandu-mi ca ma iubesti. Dar ca totusi pleci. Ca vom avea nunta pe care mi-o doream, ca vei face asta doar tu prin puterile tale. Orice vorba pe care mi-o spuneai taia in carne vie. Daca nu mi-ai fi repetat obsesiv, in toti anii de cand eram impreuna, ca nu ne vom desparti niciodata nici daca vom muri de foame poate nu as lasat nici-o lacrima sa cada. M-as fi imbracat si as fi iesit la aer sa imi limpezesc gandurile. Insa eu am stat cu tine, inca o luna asteptand plecarea. Te vedeam asa entuziasmat in timp ce eu muream incet in fiecare secunda. Imi era dor de tine desi eram inca amandoi. Nu mai puteam decat sa zambesc fortat, cand te strangeam in brate simteam ca pot sa te pierd in orice clipa si vroiam sa se termine totul odata.
   Nu-mi amintesc ziua in care ai plecat pentru ca eram inecata in lacrimi. Stiu doar ca te-am strans in brate sa imi ramana pielea ta impregnata pe a mea. Am adormit cu greu. Si cand m-am trezit se prabusise totul in jur. Am inceput sa iti trimit mesaje sa te implor sa te intorci. Sa nu strici pentru o prostie tot ce cladisem impreuna. Ai stricat insa tot din clipa in care ai zis “plec”. Sau mai bine zis din clipa in care ai gandit asta. Si acela a fost momentul in care ai incetat sa mai fii inima mea intreaga. Te-am iubit cu toate defectele tale, cu toate durerile si framantarile, am fost acolo sa plangi pe umarul meu, am fost acolo indiferent. Am plans atat de mult incat nu mai vedeam nimic in jur. Oricum nu imi doream sa mai vad nimic pentru ca tu nu mai erai. Insa simteam tot timpul ca nu esti langa mine. Aveam nevoie sa ma strangi de mana si nu erai. Aveam nevoie sa iti simt respiratia langa mine, sa te privesc cum dormi, sa ma cuprinzi in brate. Ai venit mult mai devreme. Nu de dorul meu, nu de durerea mea, asa au fost circumstantele. Ma gandeam cum va fi revederea. Tremuram la gandul ca iubitul meu va fi din nou langa mine acolo unde ii era locul. Insa in momentul in care te-am vazut nu am simtit nimic. Te-am privit si te-am sarutat. Nici nu mai stiu daca te-am strans in brate. Trecuse o luna jumatate. Pentru mine batalia vietii mele. Cu mine si cu niste sentimente care ma devorasera.
   Ne-am purtat normal, totul revenise la normal. Insa normalitatea asta nu mai era ce imi doream. Avusesem incredere in ceva. Era mai presus de orice legamant si tu il incalcasei. Sufeream tot timpul si nu ma mai purtam la fel. Disparuse zambetul si dorinta de a face planuri mici sau mari. Imi doream sa te vad cat mai rar, sa ma apar de orice ai mai fi putut face. Te credeam deja in stare de orice, in ochii mei nu mai erai nimic din ce fusesei. Si dragul meu ai fost tot. Ai fost viata mea intreaga. Te-am aparat cu orice pret si te-am protejat cu un instinct aproape matern. Te-am iubit ca o femeie, ca o prietena, ca o mama, ca o sora. Ti-am fost tot si mi-ai fost tot.
   Cand oare am incetat sa te iubesc? Sa se fi terminat totul in clipa in care ai gandit sa pleci? In clipele cand plangeam singura de imensa ciuda ca nu suntem amandoi? Poate nici nu mai conteaza. Si daca ma intrebi de ce am reactionat asa, asa cum majoritatea oamenilor nu ar face-o, si cum majoritatea nu inteleg, ei bine am facut-o din iubire. Ca am gresit sau nu, totul a fost din iubire. O iubire cum poate nu a mai existat. Nu ti-am dat prea multe nume de alint pe parcursul relatiei noastre. Dar cand iti spuneam.. “tu, cel mai iubit dintre oameni” o spuneam cu toata sinceritatea si cu tot sufletul. Si tu stii cat de norocos ai fost si cat de iubit. Si stii ca ai gresit plecand. O stii azi si o vei sti toata viata, insa dragul meu.. o stii prea tarziu..

untitled3.rlk



“Esti mireasa vietii mele”

            Care este primul lucru pe care il observam cand vedem pe cineva? Cu siguranta infatisarea. Poate chiar si zambetul. Ea era atat de frumoasa. Atat de eleganta desi nu se imbraca complicat. Avea un stil al ei, cateodata hippie, cateodata office, mereu cu accesorii care aveau fiecare o poveste. Si un zambet molipsitor. Asta a vazut si el cand a intalnit-o prima data. El era mandru ca isi luase o Dacia si ca isi permitea sa se duca la munca ca un adevarat director. Ea iesea de la munca si mergea mereu pe jos, ii placea libertatea de a se plimba in voie in ce directie dorea.
            Avea multi prieteni, pe vremea aia existau multe prietenii adevarate. Ii placea sa iasa, sa fie inconjurata de lume, faceau karaoke, jucau rummy sau carti, se uitau la filme pe video. Si dansa. Atat de gratios si de frumos, pe orice melodie. Era vesnic indragostita de cate cineva si avusese de multe ori inima franta. Parea de neabordat. Era masca pe care si-o construise de teama de a mai fi ranita. Iubea mult si cu patima. Punea suflet in tot ceea ce facea si mai ales pentru alte persoane care ii starneau inima.
            Prima data cand s-au vazut el a oprit masina langa ea. Probabil i-a spus ca este foarte frumoasa. Ea stia asta oricum. A invitat-o sa il insoteasca la o prajitura. Ea l-a refuzat. L-a placut din prima dar era doar un strain care aborda pe strada o femeie frumoasa. Au mers asa pana aproape ea a ajuns acasa. Ea pe jos si el in masina pe langa ea. A incercat tot drumul sa o convinga sa il lase sa se dea jos, insa l-a amenintat ca suna la politie, desi a acceptat sa o conduca in modul asta ciudat. La un moment dat a disparut pe o strada pe unde el nu putea intra si a pierdut-o. A doua zi era in acelasi loc unde o vazuse. Ea iesea de la serviciu. Cu siguranta i-a cresut inima cand l-a observat. Obsedat nu parea a fi, poate doar de ea. Au continuat jocul asta luni de zile. De la inceputul primaverii pana la inceputul verii barbatul a condus-o acasa cu masina. Ea mergea pe jos de fiecare data.
            Intr-o dupamiaza de inceput de vara avusese deja cea mai proasta zi din viata ei. In afara de multe probleme in familie, ploua torential si isi rupsese pe scari tocul de la pantof. Cu un pantof in mana a iesit in strada si mai mult ca sigur s-a uitat dupa el. Era tot acolo. Nu lipsise de la ciudatele intalniri in nici-o zi. Era acolo si acum. Se astepta sa o conduca din nou in acelasi mod. Insa ea s-a dus spre masina, s-a urcat si a inceput sa planga. Era obosita, avea atatea pe cap, vroia sa ajunga acasa. A atins-o pentru prima data, a strans-o in brate, a linistit-o. Femeia frumoasa pe care deja o iubea nebuneste se predase. A dus-o acasa cat sa se schimbe de hainele ude. Apoi au iesit si s-au plimbat. Nu a fost nevoie de vorbe ca sa recunoasca fiecare ca deja erau un cuplu. Ca se iubeau, desi era pentru prima oara cand stateau aproape. S-au sarutat la trei luni de cand se indragostisera prima data.
            Totul a decurs foarte repede, dar a fost incredibil de natural si firesc. S-a mutat la ea dupa cateva zile, si-au cunoscut familiile, i-au anuntat ca se vor casatori. Logic, nu toata lumea a fost de acord. Dar pentru ei lumea nu a contat niciodata. Pentru ca ea era acasa de cand s-a urcat la el in masina. Si a fost acasa numai in bratele lui din momentul ala.
            Intr-o zi de octombrie din acelasi an au devenit sot si sotie. Si-au jurat iubirea pe care si-o purtau in fata tuturor. Pana cand moartea ii va desparti. Si i-a despartit fizic mult prea repede. Dar iubirea a ramas. Asemenea iubire nici nu avea cum sa dispara. Iubirea lor magica si eterna e o femeie care a mostenit zambetul mamei ei. Frumos, cald, molipsitor..