Neintelegeri

   Nu te inteleg. Iti pui capul pe perna si respiri usor in timp ce eu as vrea sa ne certam, apoi sa ne impacam nebuneste. Mananci cartofi prajiti cu paine. Asculti imul Champions League tare de tot, desi voi nu prea ajungeti pe acolo. Te enervezi din lucruri care mie mi se par stupide, te aprinzi si clocotesti, apoi iti trece, ca o ploaie de vara. Joci fotbal desi te doare genunchiul si sunt treizeci de grade la zece seara. Nu iti place sa te trezesti la prima ora, orice ar fi. Nu ma prezinti cand apare cineva nou in grupul de prieteni, apoi zici ceva de genul: "sotia mea e cea mai tare". Si eu ma simt amanta :D 

   Si cate nu inteleg la tine, dragul meu. La inceput ma luptam, sa stiu tot, sa cunosc toate reactiile, sa inteleg tot. Pana te-am absorbit, ca pe un univers minunat ce esti si nu m-am mai intrebat nimic. De ce as face-o? Diferentele dintre noi, clare si multe, n-au cum sa ne dezbine. Ca ne iubim. Ce daca eu nu pricep de ce vrei sa mergi numai in stanga mea? Sau de ce schimbi tu vitezele desi sunt capabila si singura. Asa vrei tu? Bine fie. Cui ii pasa de ce? Noi sa fim sanatosi. Si fericiti. Si diferiti.

Prima si ultima zi la corporatie.

Ziua de luni, 13 iulie, va ramane memorabila pentru mine. Am facut un lucru pe care nu ma asteptam sa-l fac, ba mai mult, jurasem sa nu-l mai fac vreodata atunci cand mi-am incheiat contractul la fostul job si am devenit freelancer.    Mboon.    Cu inceputul. Saptamana trecuta, un amic m-a recomandat pentru un job corporatist. A doua zi eram la interviu si obtineam postul. Un post de Project Manager care suna si se anunta minunat, cu beneficii multe, cu posibilitati infinite. Eram wow si decisa sa imi schimb viata profesionala. A doua zi deja luam cina cu directoarea si viitorii colegi. Luni urma sa incep.    Cu mijlocul. Vine ziua de luni. La noua fix eram in birou cu entuziasm la cote alarmante. Stiam ca va fi greu sa ma adaptez unui nou program de lucru dar ma gandeam ca salariul imi va da aripi mai ceva ca un red bull. De la inceput am simtit ca peste tot e frig. Dar frig din ala de iti vajaie capul si iti ingheata sangele. Intre timp am aflat ca asa e setata climatizarea si asta nu se va schimba si ca ma voi "obisnui", asa cum au facut.o si ceilalti. Am facut de peste cinspe ori pipi in cele noua ore petrecute acolo, ultimele trei-patru ori a fost hematurie. Pipi cu sange, ma scuzati. Am incercat sa rezolv problema urinara stand pe o piatra calda pe acoperis. Locul de fumat.    Din "lunch" asigurat de companie am ajuns sa mananc prost si pe banii mei. Un viitor coleg venise ce-i drept cu caserole de acasa la prima ora, dar m-am gandit ca e el mai bio-eco.. Well, wrong. Fiecare manca ce isi aducea de acasa sau isi cumpara. Eu am dat treijdelei pe Mc, pe o salata bulgareasca si vreo zece lei pe apa. Pe apa?? Da. In birou era o butelca de Cumpana, goala. Au sosit butelci pline spre sfarsitul zilei. Desi m-am oferit sa o pun in aparat daca ma ajuta cineva, singurul "barbat" din incapere mi-a zis ca trebuie sa il asteptam pe celelalt coleg pentru ca ei doi "o pun" impreuna. Ca nouaspe kile e grele..    Job-ul meu minunat consta in a face o munca perfect potrivita si pentru cei cu doispe clase, nu neaparat cu bac luat. Dat telefoane, inregistrat firme, contactat telefonic firme, facut dosare. Si inca niste chestii pentru directoare. Si facut cafea sau ceai pentru cei ce vin la intruniri. Deci eram manager de proiecte peste proiecte care nu existau. Initial am inteles ca tipa de pe post pleaca in afara. Fals, pleca in alta parte, evident pe un alt salariu.    La ora unu, toti au spart usa pentru a iesi in pauza. Au "spart usa" fix pe modelul comunist pe care mi-l aduc aminte, de cand mergeam cu ai mei la ei la munca, copila fiind. Mi se parea amuzant ca la ora patru "spargeam usa". La sfarsitul programului, mai aveam jumatate de ora in care nu faceam nimic, dar nu am putut pleca. M-a atentionat un coleg ca nu da bine, ca daca se formeaza o parere aia ramane. Say what?? Nu voiam sa defilez in curul gol prin birou, voiam sa plec pentru ca consumam aerul degeaba. Si parerea mea era ca deja faceam prea mult pipi. Ca aveam deja febra si ma prelingeam pe scaun. Ca simteam ca imi sapa creierul cutia craniana, ca va evada si va pleca. Nu inainte de a ma scuipa pe buna dreptate. Asa ca am stat toti letargici, pana cand pe monitor a aratat 18:00, moment in care lumea s-a imbluzit la lift. "Spart usa" again.    Cu sfarsitul. Am plecat de acolo pe sapte carari si nu eram beata. Eram dezamagita. Ca in Romania vin straini care sa isi bata joc pe bani putini. Ca te trimit in vacanta la Nisa si te trezesti in cort in Vama, cum ar veni. Sau la un "doua stele" cu geamurile sparte.    Am plecat plangand, obosita fizic si psihic, si fututa si cu banii luati, aia de motorina, aia de parcare, aia de mancare. M-am pus in pat cu ochii rosii de la clima dracului, cu sticla calda intre picioare si cu febra. M-am trezit cu frisoane, cu gatul praf, cu ochii praf, cu febra la locul ei. Am coborat la farmacie si abia am ajuns acasa, efectiv picioarele nu ma mai ascultau, aerul de afara simteam ca ma imbolnaveste.    De ieri ii admir mult mai mult pe cei care accepta toate astea. Ii admir pentru ca indura. Eu nu pot indura. Si mai mult decat atat, eu am prea multe resurse si prea multa determinare ca sa indur. Da, sunt voci care isi fac griji pentru pensia mea, pentru veniturile mele, pentru "inconstienta" mea, pentru ca "ce viitor am eu cu traduceri si bijuuri?". Poate ma apuc de videochat. Poate ma apuc de maturat scari de bloc. Poate o sa castig la loto.    Wtf?? Cainele moare de drum lung.. din pacate. Eu traiesc bine si fara grija altuia. Ceea ce va doresc sincer si din suflet si voua!

Judecati si fericire

   "I'll tell you all about it when I see you again.."

   De ce simt oamenii nevoia sa judece? Fara sa cunoasca o situatie, fara sa cunoasca un om cu adevarat, fara sa ii stie noptile fara somn si pline de demoni sau zilele cu atata fericire, ca inima ar vrea sa explodeze atunci si acolo, ca mai plin de atat nu exista si asa vrea sa fie un sfarsit. Plin.

   Mi se pare de o ipocrizie fara margini sa judeci viata cuiva. Atata timp cat nu sta cu tine in casa, cat nu ii dai de mancare, nici nu-i platesti tampoanele, nici nu-i zambesti cand se trezeste si nici lacrimile nu i le stergi si nici bucuriile nu i le impartasesti. De ce esti mai bun pentru ca ai un job in corporatie? Pentru ca esti avocat si influentezi vieti? Pentru ca esti medic si salvezi vieti?

   Inca tin minte vremea comunista. Foarte reprezentativ era sa ai pe usa de la intrare numarul apartamentului si apoi titlul si numele. Da, TITLUL, ing. Popescu, dr. Ionescu, av. Ghita, gunoier Andrei (n-am vazut, dar de ce nu??). Asa si acum, ne vrem vestici, desi nu stim exact ce inseamna asta in afara de faptul ca aia castiga bineee. Dar defilam cu titlurile noastre comuniste, cu sabloanele de munca la program, cu cat esti mai ocupat, cu atat esti mai bun. Si mai depresiv si mai singur si mai trist si mai fara capatai.

   Mamele care aleg sa isi creasca copiii si sa lase sotii sa munceasca, sa rasfete familia, sunt catalogate ca niste casnice triste, care intind mana la barbat pentru bani de pedichiura. Barbatii care nu se casatoresc sunt gay cu siguranta. Femeile care sunt singure sunt prea curve ca sa le mai ia cineva.

   Si eu? Eu sunt cate putin din toate. Pentru ca imi permit o zi la piscina in miezul zilei sunt o vaca lenesa. Pentru ca nu am cont privat de pensii sunt o inconstienta. Pentru ca am treisunu de ani si nu sunt "asezata la casa mea" sunt o defecta. Pentru ca nu profesez pompos sunt o proasta. Pentru ca fac in sfarsit, dupa ani de facultate (si a fost si greu si am invatat, da??), ani de master, ani de job, ani de traduceri si ochi bulbucati in monitor, ani multi si grei de panici sufocante, pe care nu le va intelege nimeni vreodata si jur ca nu trebuie, dupa toate astea sunt LIBERA. Nu-mi pun titlul pe carti de vizita, nu-mi fac un CV de zeci de pagini (mda, am vazut si d-astea..), ma prezint simplu si reprezentativ: sunt Ralu, creez.

   Daca e vreo problema in asta, nu e problema mea. Imi pare rau sa rup prietenii pentru asta. Imi pare rau sa intorc spatele pentru ca i se umfla unuia sau altuia vena corporatista sau pipota de muncitor asiduu. Si nu-mi pasa si mi-e bine cand nu-mi pasa. Poate n-o sa-mi bubuie niciodata cardul ca altora. Dar o sa-mi bubuie inima de fericire, ca si pana acum, pentru o mie de vieti.

    

In loc de titlu

   Stau de doua ore in fata calculatorului. Am deschis blogul cu gandul sa scriu si m-am trezit ca mi-e greu sa imi astern gandurile. Sau poate teama. Si ma decisesem ca nu mi se mai face teama niciodata.. Am vreo cinci ferestre deschise, una dintre ele e youtube-ul, unde am pus niste melodii de vara. Ma simt atat de singura ca inima imi urla mai tare decat boxele date la maxim, decat vecinii dezaxati care se cearta. 

   Si de fapt sunt singura, pentru simplul motiv ca nu respira nimeni in aceeasi camera cu mine si de lucrul asta mi-e dor tare. Ma uitam mai devreme la cupluri care treceau mana in mana pe strada si incercam sa imi fac cate un scenariu pentru fiecare. Stiu ca relatiile nu sunt asa cum par din exterior, ca sunt mai nasoale sau mult mai frumoase, niciodata asa cum par. Iar mie imi vine sa plang, sa urlu, sa sparg, sa arunc totul pe fereastra si cand ma trezesc dimineata sa fiu si eu mana in mana. In fiecare dimineata.

   Cred ca m-am uitat pe toate pozele pe care le am. Si m-am vazut in unele dintre ele asa cum nu ma mai vad acum, razand asa cum o fac atunci cand nu sunt doar fericita, ci am si infinita incredere in persoana de langa mine, cand mi-e bine, cand nu adorm si nu ma trezesc singura, cand nu gatesc doar pentru mine, cand nu conduc cu ganduri inundand noaptea. Mi-e bine si acum, doar ca nu mi-e bine cu totul si nu vad sens pentru care intr-o singura viata pe care o am sa imi fie altfel decat bine cu totul. Pentru ca nu banii, nu succesul, nu diplomele, nimic din astea m-au facut vreodata sa rad cu totul, desi atunci credeam ca si asta e motivul fericirii. E motiv dar prea mic. Sentimentele m-au facut deplina. Acum le declar pierdute.










   

   

Little Miss Sunshine

   Cand ti-e dor si nu stii de ce iti e dor. Si iti e dor de atatea incat nu stii de ce sa iti fie dor mai intai. Si ti-e dor. Dor rau.

    Am zile cand ma trezesc lovita de un dor de ceva, de cineva. Cateodata mi-e dor de lucruri care nu s-au intamplat inca, cu persoane pe care inca nu le cunosc. Zodie de aer, cu ascendent in zodie de aer, indragostita iremediabil de apa. Ce pot face altceva, daca nu sa visez, sa zbor, sa umblu, sa ratacesc, sa sper, sa "dor"?

   Mi-e dor de atatea plaje incat nu stiu de care imi e mai dor, poate de toate la un loc, adunate intrun singur moment in care fericirea deja nu se mai cheama asa, ci capata un nume nepamantean, care nu e nume ci e dragoste, e un moment format din atatea momente incat devine eternitate. Mi-e dor de urcusuri, de munte, de viata, de toate felurile. De menisc fisurat, de picior bandajat, de a nu ceda orice ar fi. Si dor si de privelistea de sus, chiar si atunci cand nu se vede mai nimic, pentru ca ma concentrez pe sentimente si nu pe imagini.

   Mi-e dor de maini, de cele doua maini a caror forma n-o mai stiu dar a caror mangaiere mi-o amintesc. Si de imbratisari care au facut sa stea timpul in loc. Ce nebunie cu timpul asta, trece repede, trece incet sau nu trece deloc sau trece tot odata, pana il storci din clepsidra, clipa cu clipa.

   Mi-e dor de nopti in club si de dans nebun, mi-e dor de dimineti pe statuie, mi-e dor de prieteni care nu mai sunt prieteni. Si de ochi inchisi sub soare, cand ganduri se amesteca cu sentimente, cand fierb si ma provoc sa fierb, cand stiu ca la doi pasi e apa in care ma scufund si las tot sa plece. Ca sa fac loc sa mai incapa dor si visare.

De ce? Part two.

   Intrebarea "de ce?" m-a urmarit mereu, de copil trebuia sa stiu tot, sa aflu tot, cred ca mi-am pus intrebari dinainte sa incep sa vorbesc. Pe masura ce am crescut mi-am dat seama ca primeam si raspunsuri care nu ma multumeau. Deloc. Sau si mai grav pentru mine, nu primeam niciun raspuns.

   Primul "de ce?" soldat cu lacrimi si suspine a fost in clasa intai. De ce nu ma pupa colegul de banca? :| Da, am avut dileme existentiale inca de mica. Si a stat mama si mi-a explicat o saptamana, pana la urma cred ca l-am intrebat pe el. Daca erati curiosi, da, m-a pupat si mi-a lasat si pana azi o intrebare. De ce a disparut acum vreo optispe ani?

    Alte "de ce-uri" au fost multe si variate, o sa scriu candva o carte cu si despre toate intrebarile mele. "De ce-urile" de acum vi le impartasesc, treaca de la mine :).

• De ce nu se poate sa plec undeva, cu cineva, doar cu hainele de pe mine? Sa nu am nicio grija, sa nu fac eu niciun plan, sa nu stiu nimic si totusi sa am infinita incredere?
• De ce nu pot sa dorm doua zile cu pauza doar de apa si pipi? Sa dorm mult si sa visez frumos.
• De ce cred ca eu n-am niciun pic de noroc, decat pe cel pe care mi-l fac singura?
• De ce nu imi cade in fiecare zi din cer cate o cutie de Toffifee?
• De ce continui sa fumez, cand deja nu mai suport tigarile?
• De ce nu mai am incredere in nimeni?
• De ce nu e mereu vara?
• De ce dracu imi pun atatea intrebari?

  

Romanisme

   Nu inteleg nebunia legata de 1 mai. Nu inteleg de ce trebuie sa existe o zi anume, in care sa pleci de acasa, sa te duci la mare, desi e frig sau sa "ataci" centura Bucurestiului si sa bagi un gratar cu topping de manele. Nu se poate merge la mare pe 28 aprilie? Sau pe 6 mai? Nu intra micii pe 3?
   Imi par tristi oamenii cu spirit de turma, cei care se imbulzesc doar ca sa dea un check in. Cat de plictisit si nemultumit de viata ta trebuie sa fii, ca sa fugi de ea pentru a parea interesant? Sa fie oare semn de bunastare faptul ca nu mai gasesti pe nicaieri, de la primele ore, "amestec de porc cu oaie"? Sau ca autostrada duduie de masini?
   Eu zic ca-i semn de interior pustiu. Semn de sclavi ai muncii si ai banilor, semn ca traim azi cu gandul la pensie. Unul dintre cele mai triste lucruri din societatea noastra.
   In schimb, mie imi place Bucurestiul azi. Mult mai liber si aerisit. Asa cum e si de sarbatori, cand romanu' o taie la munte. Duca-se. Asa pe dos, cum sunt eu, poate azi fac o aroganta. Ce-ar fi sa ma duc prin centrul vechi? O fi liber de pitzi-coca? Majoritatea au check in pe A2..

Furtuni

   Cand am vazut numele pe display mi-am zis: ia uite, cand l-am sunat n-a raspuns, acum ma suna in prostie. Raspund, vocea schimbata, ma intreaba ce fac si daca pot vorbi. Rad, ii spun ca da, intreb ce s-a intamplat. Nu se simte bine. Inima mea sta, apoi pompeaza tare, sta iar, ma molesesc toata. Cum nu te simti bine?
   Incepe sa imi povesteasca. Dupa doua fraze stiu deja, face atacuri de panica. Stabilim sa ne vedem in doua ore. Verific telefonul, sunasem pe un numar gresit cu zile in urma. Intru in dus si las apa sa curga pe mine zeci de minute, timp in care mor de cel putin trei ori. Ma gandesc, ma razgandesc, intr-un final realizez ca nu stiu ce sa fac, nu stiu ce sa zic, pot doar sa fiu acolo.
   Vad un barbat slabit si imbatranit. Il imbratisez si il asigur ca sunt acolo, orice ar fi, daca s-ar termina lumea, daca s-ar prabusi stelele, daca ne-ar lovi urgii din toate partile. Vorbim mult, ne plimbam, respiram, numaram. Mai tarziu, la el acasa, il conving sa se intinda, sa incerce sa adoarma. Cu mana lui intre ale mele inchide ochii. Ma uit la el si realizez ca daca nu i-ar mai deschide as muri acolo, cu el de mana. Intr-un final se linisteste destul incat sa plec spre casa.
   Ma urc in masina si pornesc motorul, lacrimile mi se innoada in gat. Doua strazi mai incolo, unde nu ma vede nimeni, opresc si ma chircesc cu genunchii la piept. Lovesc tot in jur, urlu, plang si imi infig unghiile in palme. Am murit de multe ori intr-o singura seara. Dar nu mi.a fost frica nici-o clipa. Mi-a fost ciuda pentru ca as face orice, dar n-am multe variante.
   Pun palmele pline de sange pe volan. Plec spre casa. Insa stiu ca acasa mi-e un singur loc. Si asta ne tine puternici, impreuna.

Viata mea de la Iubire incoace

   De cand l-am cunoscut pe Iubire viata mea s-a schimbat. Nu radical, dar intr-o mare masura. Am fost intotdeauna o mare iubitoare, insa n-am stiut cata fericire iti poate aduce un Iubire, pana nu l-am cunoscut pe el.
   Am auzit tot felul de chestii rautacioase. Ca sunt obsedata de el, ca nu imi pasa de altceva/altcineva in afara de el, ca ma port cu el de parca ar fi prietenul meu. Wtf?? Cred ca multa lume nu a auzit de iubire, de simtit nici nu mai vorbim. Ca sa poti iubi cu adevarat un alt om ar trebui intai sa iubesti "chestii neinsemnate": o floare, o geanta de la Marks, pe Iubire, de ce nu.
   Cine e Iubire? Pai e una dintre cele mai importante fiinte pentru mine. E cel care ma face sa rad cu lacrimi, cel la care ma gandesc mereu cand vreau sa cumpar cate ceva pentru mine, musai iau si ceva pentru el, e cel cu care ma joc ca si cum n-as fi crescut vreodata, cel pe care il strang in brate cu foc si dor de fiecare data cand il vad.
   Ce am invatat de la Iubire? Dulcea dependenta de cineva drag, bunatatea fara margini, prietenia neconditionata.
   Il iubesc pe Iubire pana la cer si inapoi si nu l-as da pe o mie de prieteni cu doua picioare dar cu judecati obtuze, cu replici tampite, cu sarcasm prost. Asa ca feel free to judge, nu ca mie imi pasa vreo secunda. Sunt ocupata cu iubire/Iubire.

Leapsa :)

   Nu am facut pana acum o astfel de postare pentru ca am primit numai leapsa de beauty. Iar eu nu cred in beauty. Cred in sanatate, cred intr-o stare de bine si de multumire cu sine, cred ca frumusetea este in ochii celui care priveste. Azi o leapsa altfel. Multumesc Alina.

1. Descrie-ti viata din momentul actual printr-un singur cuvant. 

Pace.

2. Se spune ca "niciodata sa nu spui niciodata". Insa tu niciodata..

Sigur sigur, niciodata nu voi renunta la visurile mele.

3. Cum ai defini iubirea in cat mai putine cuvinte?

Iubirea e bliss, iubirea nu e pentru cei multi, iubirea e pentru cei putini, cei fericiti. Iubirea e inteligenta si e pentru cei cu minti inalte.

4. Ti-ai gasit rolul in aceasta lume? Daca da, care este?

L-am gasit atunci cand nici nu il cautam. Pastrez raspunsul pentru mine, intr-un cuvant: creatie.

5. Daca ai putea da timpul inapoi, ai schimba ceva din trecutul tau?

Nu, pentru ca n-as mai fi eu cea de azi. As schimba un lucru miiiic de tot, sa stiu sa inot de mica, nu de la 11 ani. Inotul e libertate, e fericire.

6. Care este persoana pe care o admiri cel mai mult?

Mama pentru determinare si frumusete, tata pentru iubire, intelegere si intelepciune.

7. Daca ai mai avea doar o zi de trait, cum ti-ai petrece-o?

Singura, undeva la caldura, la mare, pe plaja la soare si inotand. As scrie tot ce imi vine in minte, despre viata mea.

8. Cum erai acum 5 ani? Ce visai? Ai realizat ceva din tot ce aveai in plan?

Eram mai tanara :)) Visam mult, faceam putin din ce visam. Aveam in plan casatorie si copii. Nu am realizat planul, am realizat lucruri pe care nici nu indrazneam sa le visez.

9. Daca ai putea sa afli ceva din viitorul tau, ce ai vrea sa stii?

As vrea sa stiu ori tot, ori nimic. :)

Memories of a tweety bird

What is this?

Aia e o amintire

Încărcată de drum nocturn bulgăresc

Pt mine e:

Eu, ea

Fată

Frumoasă

Noi

Mașină

Vamă

Duty free

Ralu

Bucuroasă

Ca

Trece

La bulgari

Eu

Tâmpit

La volan

Ea

Chill

Eu

Gras

Foame

Order

Restaurant

Degetele

Pui

Closet

Pipi

Ralu

Speriata

Ca sa vin cu ea

Bulgari

Muzica

Nota

Acasă

Hotel

I loved you that night

Why?

Why?

Cause i was with u

Dunno

The car the night the cigs the smoke u driving me singing

I loved u that night

Romantic

Aș spune

Fun

Simple

True

Peace!

Ziua in care m-am lasat de barbati.

   Si nu, nu m-am apucat de femei. Nici de vreo perversiune. Doar m-am lasat, temporar sper eu, de barbati. Nu m-am lasat ca nu mi-ar mai placea. Imi plac. Unii imi plac asa de rau, ca ma gandesc cum ar arata agatati cu catuse de pat, la dispozitia mea. Nu m-am lasat pentru ca n-as mai avea nevoie de un barbat. Am. La multe chestii, de la condus cand n-am eu chef, pana la masaj si sex salbatic.

   M-am lasat de barbati pentru ca m-au trosnit ifose virgine, fix cu cateva luni inainte de treishunu. Inca mai puteam umbla la maneca scurta in ziua aia. Si mi-am zis bai ma las, sa mor de nu ma las. Pana nu apare barbatul ala, pe placul meu, sa imi vina sa sar pe el la orice ora din zi sau noapte si lui la fel, sa accepte tot si eu sa fac la fel, sa ne luceasca ochii ca xenoanele de neam-prost, sa ne luam cinci caini pe care sa-i iubim (optional, cainii nu iubitul), sa nu putem sta unul fara celalalt si nici sa nu vrem, pai pana atunci ma las.

   Daca m-am lasat definitiv, om trai si om vedea. Eu sper ca nu. Pentru ca vreau sa merite unu sa il tratez ca pe un rege. Si el, sa fie al dracului daca nu ma trateaza ca pe o regina, de cand ma trezesc si pana ma culc, ca asa simte si ca asa vrea. In restul timpului ma poate trata si altfel. Hai sa imi mearga bine anul asta! :))

Cum mi-am schimbat buletinul

   Orice nevoie, perfect omeneasca, de a scoate un act in Romania se soldeaza inevitabil si cu faze din categoria rasu'-plansu'. Astazi, despre cum mi-am schimbat buletinul.

   La ora noua, pe un ger din ala misto de se zgaltaie dintii in gura ca la cutremur, ma urc in masina cu destinatia posta. Dintre cele doua oficii postale mai apropiate, l-am ales pe ala cu sanse mai mari de a gasi loc de parcare. Intru deci pe strada cu posta, masina de politie in spatele meu, ma pun pe avarii cu intentia de a parca, locuri erau, yey meee! Cand sa execut laterala cu spatele, arunc un ochi spre posta, posta care nu era acolo, deloc. Ma sterg la ochi de excesul de rimel.. mda. Posta NU e. Pornesc spre cealalta. Loc de parcare ioc, desigur, salt masina pe un mare sleau direct pe linia de tramvai (dezafectata momentan!), imi zic in gand ca daca e ceva bag faza cu femeie la volan, trag caciuloiul mai bine pe urechi si ochi, ajung la posta. Asta era la locul ei. Intru, o coada imensa alcatuita din mosi si babe care isi plateau impozitele. Pe 2015! 

   Vad un ghiseu liber, ma duc direct, turma sare: "coada e aici, duduita!" Cum duduita?? Am duduit cand am intrat?? Am cincizecidekile da-o dracului de treaba ca n-am duduit! N-am mai stat la nicio coada, sa stea ei daca sunt nostalgici. Tanti de la ghiseu mananca bomboane. Pe mine nu ma serveste. Asta e. 

- Taxa pentru cartea de identitate si un timbru fiscal de cinci lei, va rog.

- N-am de cinci lei, va dau doua de doi lei si unul de un leu, e bineee?

- Pai daca face cinci toata chestia asta, dati-mi, ca la alta posta nu mai merg.

   Platesc, tanti bate date la calculator, scoate ditai foaia, imi da jdemii de timbre, ma mai uit o data in cutia ei cu bomboane, multumesclarevedere si plec. Masina la locul ei, ma urc repede sa nu ma recunoasca nimeni de rusine ca parcasem in asa hal. 

   La politie gasesc loc fix in fata, yey meee again! Geamul de la masina nu se deschide, inghetat mai rau ca mine, asa ca fumez o tigara in fata sectiei si imi fac scenarii cu coloratii de pe acolo. Ce au mai furat, ce au mai violat etc. Intru cu viciul satisfacut si completez declaratia de la ei, pe aceeasi masa pe care am completat-o si acum sapte ani si acum saptispe! Si scaunele sunt aceleasi! Iese un ametit din birou, intru eu.

- Bunaziualamultiani, imi expira buletinul.

- Sa va dezbracati si sa imi dati actele.

Hmm.. bine hai sa ma dezbrac..

- Cartea de alegator?

- N-am. N-am primit. Nu mi-a dat nimeni.

- Scrieti acolo ca ati pierdut-o si semnati.

- Pai n-am pierdut-o. N-am avut-o niciodata.

- Nu conteaza, scrieti asa si semnati.

- Ma amendeaza cineva ca am "pierdut-o"?

- Nu, scrieti si semnati.

Bine daca nu ma amendati, apai scriu si semnez, dar sa nu va puna necuratul sa ma amendati. Offf...

- A cui e locuinta de la adresa de domiciliu?

- A mea, aveti acolo certificatul de mostenitor, dupa mama.

- Certificat de deces aveti?

Baaaa! Eu vreau sa-mi scot buletin nou. Is vie, daca par moarta e pentru ca mi-e frig, sunt racita si nu stiu daca o sa ies bine in poza.

- E anexat acolo.

- Nu v-ati trecut numele dinainte de casatorie.

- Pai nu sunt casatorita.

- Actul de divort?

- Nu-s nici divortata. Am bifat acolo ca sunt necasatorita.

- Si n-ati fost niciodata?

- Nu.

Wtf??? Nu, doamna care stati la caldura si faceti poze si va uitati la acte ca in calendar. Jur ca n-am fost. "Vaduva" as fi vrut sa fiu de cateva ori, ca am dat de multi nemernici. Am fost doar logodita, am la activ sute de orgasme bestiale, spre deosebire de dumneavoastra, insa casatorita, divortata sau vaduva nu-s.

   Bun. Ca ne lamuriram cu actele, acum sa ma traga tanti in poza. 

- Barbia sus, spatele lipit de spatar, dati parul dupa urechi.

NUUUUUU! M-am chinuit sa stea frumos si nici cercei atarnatori n-am, nu vreau. 

- Trebuie sa se vada fata si urechile domnita.

Am doua urechi, nu pot sa declar pe proprie raspundere ca am si sa ma lasati asa, va rog tanti, va rog!!!!! Presupun ca nu. Bine. Dau parul.

- Nu clipiti.

Nu clipesc.

- Zambiti.

- Cu dinti??

- Fara. (rade tanti)

- Atunci nu zambesc, ca nu stiu fara dinti, o sa arat si mai ciudat.

- Haideti sa vedeti poza.

Mda.. e ok, merge, puteam sa va aduc una de la plaja pe un stick. Arat ca o copila de liceu inainte de teza.

- Va ridicati buletinul luni, intre doua si patru, de la ghiseu.

- Imi dati o dovada ca am buletinul la preschimbat?

- Pentru ce va trebuie?

- In caz ca ma opreste rutiera prin vreun sat...

- Nu va trebuie, ziceti ca e la schimbat.

Am mai zis eu ca n-am baut, ca nici de as vrea n-as putea ca sunt intoleranta la alcool ( si prosti, si oameni care intarzie, si iarna, si haine groase, si ceai, si anestezic, si cozi, si si si) si tot m-a pus nenea militian sa suflu in fiola de nu stiu cate ori. Acum o sa stau cumintica in Bucuresti. Macar vine tata cu vreun certificat, ceva, si ma recupereaza. Merge asa?

- Larevedereunannoubunvenitiluni!

- Larevederelafel. 

Amin si haidi pa!

Ramble de inceput si de sfarsit.

   A trecut. Tot. Cu totul. De tot. Un an. Pentru un an. Si din nou. Mi-a fost bine si nu stiu de ce. De fapt nu mi-a fost tocmai bine, dar nici rau nu mi-a fost. N-am impodobit bradul cu mega tragere de inima dar nici nu m-a mai deranjat. Era acolo, era ok. Chiar am stat cateva minute langa el si am suportat pentru prima data faptul ca femeia cu aripi de inger nu e aici. Fizic nu e, ca in rest e plin de ea. Revelionul a fost fara planuri, fusesera multe dar le-a stricat o panica infipta in gat ca un os de peste. Asa ca n-au fost planuri, doar clinchet la pahare la doispe, apoi o bomba care n-a vrut sa explodeze si dans si muzica si rasete si frig de crapau pietrele. 

   Au fost mesaje din alea frumoase, scrise din suflet special pentru mine si telefoane care ma lasau fara cuvinte pentru ca da, timpul nu sterge, distanta nu sterge. Si mesaje tampite, d-alea de lista, cu cozonacu' pe masa si bradu' in casa si sampania in pahar. Am ras si am ignorat. Si m-am speriat de cat pot ignora. Pentru anul asta nu mi-am propus nimic in afara de faptul ca azi imi schimb buletinul. A fost singura chestie pe care mi-am pus-o in cap, nu chiar la miezul noptii dar pe aproape. Si a mai venit o faza din neant.. asta cu ignoratul. Ma simt bine ca pot ignora. Pana acum la un apel de genul "ne vedem in jumatate de ora" eram intr-un vaj-vaj general, ieseam urgent pe usa si ajungeam prima si asteptam si ma enervam. Acum cand primesc o invitatie ma pun la masa, mestec incet, beau apa din cupa mea de sampanie. Ma mai privesc in oglinda si imi zic ce gagica misto sunt si ce mi-as face daca as fi barbat :)).

   Mno.. acum cu mine n-o sa fiu asa, m-as imbolnavi de o boala care ar lua numele meu si n-ar avea leac. Insa ma pun pe ignore si slow motion cu lumea. Am spus "pa" inca unor chestii din trecut si am mai slabit cinspe kile cu ocazia asta. In rest brataresc, scriu, ma plimb noaptea, ma indragostesc de cate o geanta de la Marks. Fac treishunu curand. Nu-i simt. Sunt doar ai mei. E bine.