Prima si ultima zi la corporatie.

Ziua de luni, 13 iulie, va ramane memorabila pentru mine. Am facut un lucru pe care nu ma asteptam sa-l fac, ba mai mult, jurasem sa nu-l mai fac vreodata atunci cand mi-am incheiat contractul la fostul job si am devenit freelancer.    Mboon.    Cu inceputul. Saptamana trecuta, un amic m-a recomandat pentru un job corporatist. A doua zi eram la interviu si obtineam postul. Un post de Project Manager care suna si se anunta minunat, cu beneficii multe, cu posibilitati infinite. Eram wow si decisa sa imi schimb viata profesionala. A doua zi deja luam cina cu directoarea si viitorii colegi. Luni urma sa incep.    Cu mijlocul. Vine ziua de luni. La noua fix eram in birou cu entuziasm la cote alarmante. Stiam ca va fi greu sa ma adaptez unui nou program de lucru dar ma gandeam ca salariul imi va da aripi mai ceva ca un red bull. De la inceput am simtit ca peste tot e frig. Dar frig din ala de iti vajaie capul si iti ingheata sangele. Intre timp am aflat ca asa e setata climatizarea si asta nu se va schimba si ca ma voi "obisnui", asa cum au facut.o si ceilalti. Am facut de peste cinspe ori pipi in cele noua ore petrecute acolo, ultimele trei-patru ori a fost hematurie. Pipi cu sange, ma scuzati. Am incercat sa rezolv problema urinara stand pe o piatra calda pe acoperis. Locul de fumat.    Din "lunch" asigurat de companie am ajuns sa mananc prost si pe banii mei. Un viitor coleg venise ce-i drept cu caserole de acasa la prima ora, dar m-am gandit ca e el mai bio-eco.. Well, wrong. Fiecare manca ce isi aducea de acasa sau isi cumpara. Eu am dat treijdelei pe Mc, pe o salata bulgareasca si vreo zece lei pe apa. Pe apa?? Da. In birou era o butelca de Cumpana, goala. Au sosit butelci pline spre sfarsitul zilei. Desi m-am oferit sa o pun in aparat daca ma ajuta cineva, singurul "barbat" din incapere mi-a zis ca trebuie sa il asteptam pe celelalt coleg pentru ca ei doi "o pun" impreuna. Ca nouaspe kile e grele..    Job-ul meu minunat consta in a face o munca perfect potrivita si pentru cei cu doispe clase, nu neaparat cu bac luat. Dat telefoane, inregistrat firme, contactat telefonic firme, facut dosare. Si inca niste chestii pentru directoare. Si facut cafea sau ceai pentru cei ce vin la intruniri. Deci eram manager de proiecte peste proiecte care nu existau. Initial am inteles ca tipa de pe post pleaca in afara. Fals, pleca in alta parte, evident pe un alt salariu.    La ora unu, toti au spart usa pentru a iesi in pauza. Au "spart usa" fix pe modelul comunist pe care mi-l aduc aminte, de cand mergeam cu ai mei la ei la munca, copila fiind. Mi se parea amuzant ca la ora patru "spargeam usa". La sfarsitul programului, mai aveam jumatate de ora in care nu faceam nimic, dar nu am putut pleca. M-a atentionat un coleg ca nu da bine, ca daca se formeaza o parere aia ramane. Say what?? Nu voiam sa defilez in curul gol prin birou, voiam sa plec pentru ca consumam aerul degeaba. Si parerea mea era ca deja faceam prea mult pipi. Ca aveam deja febra si ma prelingeam pe scaun. Ca simteam ca imi sapa creierul cutia craniana, ca va evada si va pleca. Nu inainte de a ma scuipa pe buna dreptate. Asa ca am stat toti letargici, pana cand pe monitor a aratat 18:00, moment in care lumea s-a imbluzit la lift. "Spart usa" again.    Cu sfarsitul. Am plecat de acolo pe sapte carari si nu eram beata. Eram dezamagita. Ca in Romania vin straini care sa isi bata joc pe bani putini. Ca te trimit in vacanta la Nisa si te trezesti in cort in Vama, cum ar veni. Sau la un "doua stele" cu geamurile sparte.    Am plecat plangand, obosita fizic si psihic, si fututa si cu banii luati, aia de motorina, aia de parcare, aia de mancare. M-am pus in pat cu ochii rosii de la clima dracului, cu sticla calda intre picioare si cu febra. M-am trezit cu frisoane, cu gatul praf, cu ochii praf, cu febra la locul ei. Am coborat la farmacie si abia am ajuns acasa, efectiv picioarele nu ma mai ascultau, aerul de afara simteam ca ma imbolnaveste.    De ieri ii admir mult mai mult pe cei care accepta toate astea. Ii admir pentru ca indura. Eu nu pot indura. Si mai mult decat atat, eu am prea multe resurse si prea multa determinare ca sa indur. Da, sunt voci care isi fac griji pentru pensia mea, pentru veniturile mele, pentru "inconstienta" mea, pentru ca "ce viitor am eu cu traduceri si bijuuri?". Poate ma apuc de videochat. Poate ma apuc de maturat scari de bloc. Poate o sa castig la loto.    Wtf?? Cainele moare de drum lung.. din pacate. Eu traiesc bine si fara grija altuia. Ceea ce va doresc sincer si din suflet si voua!

Judecati si fericire

   "I'll tell you all about it when I see you again.."

   De ce simt oamenii nevoia sa judece? Fara sa cunoasca o situatie, fara sa cunoasca un om cu adevarat, fara sa ii stie noptile fara somn si pline de demoni sau zilele cu atata fericire, ca inima ar vrea sa explodeze atunci si acolo, ca mai plin de atat nu exista si asa vrea sa fie un sfarsit. Plin.

   Mi se pare de o ipocrizie fara margini sa judeci viata cuiva. Atata timp cat nu sta cu tine in casa, cat nu ii dai de mancare, nici nu-i platesti tampoanele, nici nu-i zambesti cand se trezeste si nici lacrimile nu i le stergi si nici bucuriile nu i le impartasesti. De ce esti mai bun pentru ca ai un job in corporatie? Pentru ca esti avocat si influentezi vieti? Pentru ca esti medic si salvezi vieti?

   Inca tin minte vremea comunista. Foarte reprezentativ era sa ai pe usa de la intrare numarul apartamentului si apoi titlul si numele. Da, TITLUL, ing. Popescu, dr. Ionescu, av. Ghita, gunoier Andrei (n-am vazut, dar de ce nu??). Asa si acum, ne vrem vestici, desi nu stim exact ce inseamna asta in afara de faptul ca aia castiga bineee. Dar defilam cu titlurile noastre comuniste, cu sabloanele de munca la program, cu cat esti mai ocupat, cu atat esti mai bun. Si mai depresiv si mai singur si mai trist si mai fara capatai.

   Mamele care aleg sa isi creasca copiii si sa lase sotii sa munceasca, sa rasfete familia, sunt catalogate ca niste casnice triste, care intind mana la barbat pentru bani de pedichiura. Barbatii care nu se casatoresc sunt gay cu siguranta. Femeile care sunt singure sunt prea curve ca sa le mai ia cineva.

   Si eu? Eu sunt cate putin din toate. Pentru ca imi permit o zi la piscina in miezul zilei sunt o vaca lenesa. Pentru ca nu am cont privat de pensii sunt o inconstienta. Pentru ca am treisunu de ani si nu sunt "asezata la casa mea" sunt o defecta. Pentru ca nu profesez pompos sunt o proasta. Pentru ca fac in sfarsit, dupa ani de facultate (si a fost si greu si am invatat, da??), ani de master, ani de job, ani de traduceri si ochi bulbucati in monitor, ani multi si grei de panici sufocante, pe care nu le va intelege nimeni vreodata si jur ca nu trebuie, dupa toate astea sunt LIBERA. Nu-mi pun titlul pe carti de vizita, nu-mi fac un CV de zeci de pagini (mda, am vazut si d-astea..), ma prezint simplu si reprezentativ: sunt Ralu, creez.

   Daca e vreo problema in asta, nu e problema mea. Imi pare rau sa rup prietenii pentru asta. Imi pare rau sa intorc spatele pentru ca i se umfla unuia sau altuia vena corporatista sau pipota de muncitor asiduu. Si nu-mi pasa si mi-e bine cand nu-mi pasa. Poate n-o sa-mi bubuie niciodata cardul ca altora. Dar o sa-mi bubuie inima de fericire, ca si pana acum, pentru o mie de vieti.