miercuri, 16 noiembrie 2016

Panicile: ziua 7233

   N-a fost mare, n-a fost nimic. Au fost clipe, au fost momente. Care au durut mai rau cand au trecut decat daca n-ar fi fost poate, desi incerc sa fiu recunoascatoare pentru ele.
   De ce ar avea cineva impresia ca esti masochist sa te chinui singur? Ca nu ai vrea sa faci toate lucurile normale? Ca da, doare cand ti se pune la indoiala tot ce esti tu ca om. Doar pentru ca.. panici.
   De ce stiu toti sa dea sfaturi? De ce nu sunt efectiv acolo, sa te tina strans de mana, pana trece furtuna, in loc sa creada ca stiu mai bine decat tine de ce ai nevoie si ce simti? 
   Cand aud: "iti trebuie o activitate" am o greata profunda si un "sa mori tu, ma???". Sunt as la teorie. AS. Asa cum esti si tu pentru ca nu esti in locul meu. Si ma ingrozeste sa vad cate persoane sunt in locul meu si nu au sprijin si nu au ajutor si se chinuie ani de zile, ani, Zeci de ani. Ma doare pe mine asta.
   
   Azi am crescut dupa ce mi-am luat niste "pumni in plina figura", am realizat ca am nevoie de ajutor. Ca nu ma mai pot lupta singura. Doare si nu trece. Si NU, NU mai tine doar de mine si de vointa mea si de dorinta mea. Am epuizat resursele.

   Mare, soare? Craciun? Sper din suflet, macar pana de Craciun, macar pana de ziua mea, macar pana de Paste, macar pana la vara. Am mai sperat, nu-i de ajuns. Singuratatea mea din ultimul an n-o doresc nimanui. Si nu, nici panicile.




marți, 19 aprilie 2016

Panicile: ziua 7021

   Cand au inceput? Nu mai stiu exact. Era cu siguranta in 1997, undeva pe la inceputul anului. Asa ca printr-un search "cate zile sunt de la data", am pus ziua mea din ianuarie, ca sa aflu a cata zi e, de cand nu mai e nimic cum era. Nu ca m-ar ajuta foarte mult, pentru ca atunci cand era asa cum era inainte sa fie asa, eu eram un copil. Nu am fost o adolescenta fara panici, o tanara fara panici, o femeie fara panici. Da, viata so far a fost minuntata, dar muzica de fundal a fost data de momentele in care ma sufoc pana la lesin.. 
   Era '97, mama intinsa pe un pat de salon intr-un spital din Centrul vechi. Ii dusesem un desen cu noi trei si ea voma pana la epuizare, a vomat inclusiv pe desenul meu. Atunci i-am zis ca nu mai vreau s-o vad, niciodata. Am revazut-o in Elias, intr-un salon unde mai murea cineva, apoi inca aproape un an, acasa. A mai trait un an pe care nu mai trebuia sa-l traiasca si a facut-o pentru mine. Si apoi viata s-a schimbat radical si panicile n-au mai plecat.
   Cand vad numarul asta, 7021(desi poate fi plus/minus 30-60 zile), ma incearca doua senzatii. Imi vine sa rad, pentru ca la asemenea numere doar "Tanar si nelinistit" a mai ajuns. Si imi vine sa urlu pentru ca ma simt ca o vita marcata cu fierul incins, de o problema care nu e o boala, dar nu e nici ceva de neglijat, de mila unora(pe care o urasc din adancul sufletului), de evitarea altora(pe care nu-i judec dar nici nu-i plac) si de o compasiune care ma zgarie pe creier.
   In cele 7021 de zile am facut un liceu bun si greu - mi-a placut, desi toti profii si colegii stiau ca eu sunt "aia orfana". Am facut o facultate grea - nu mi-a placut, a fost cam singura alegere dupa ce primele doua au picat. Am facut un master - mi-a mers la suflet si mi-a ascutit mintea. Am luat examene cu brio, am luat tot ce era de luat. Am urcat pe munti si am inotat in largul marii. Am iubit, am urat, am ras, m-am logodit, m-am despartit. L-am cunoscut pe Iubire, care e terapia mea cea mai de pret. M-am tatuat. M-am imbolnavit si m-am vindecat. Am vegheat, am ajutat, am plans.
   Poate imi voi numara mereu viata asa, in zilele astea, zilele care au trecut de cand am murit si am invatat sa invii zilnic, ca sa pot trai asa, cateodata pe jumatate moarta, cateodata uitand de tot si fiind mai vie ca oricine. Cert e ca am obosit atat de tare sa ma intreb. Stiu sigur ca mai vine o vara si asta e indeajuns pentru mine acum. Ca sa pot zambi si respira.





   

Panicile

   Bine ati venit! De mult nu m-ati mai vizitat, nu credeti? Chiar imi era dor sa ma sufoc si sa lesin pe strada, sa dau cu curu de asfalt. Imi era dor sa ma duc cu tata de mana sa imi cumpar tigari. Sa plang in perna pana ma invinetesc. Sa imi ia doua ore sa imi fac un dus. Tare dor imi era!
   Acum multi ani cineva a facut o greseala. Ma rog, asta s-a tot repetat in viata mea, cu cineva care face o greseala pe spatele meu. Deci, acum multi ani cineva a facut o greseala. Un medic a facut o greseala. Nu a recunoscut niciodata in fata mea ca a gresit, din contra mi-a zis ca eu am "figuri". Greseala asta o platesc eu, de ani de zile, uneori zi de zi, inclusiv astazi cand a venit tata cu o punga de dulciuri, pe care eu n-am fost in stare sa cobor sa le iau. Am auzit de atatea ori ca trebuie sa ierti pentru a merge mai departe. Nu trebuie sa ierti. Nu trebuie nici macar sa mergi mai departe. Nimic nu trebuie, dupa cum am aflat dupa niste sedinte de psihoterapie si multe zeci de milioane mai tarziu. Nu trebuie. Eu nu sunt Dumnezeu. Asa ca nu trebuie sa te iert pentru ca mi-ai dat viata peste cap. In plus nu mi-ai cerut niciodata iertare.
   Cat de greu e? Haha. Nu e greu, e iad. Trece? Nu stiu. Ce mi-a rapit? Ani din viata, momente, lacrimi, pe care trebuia sa le plang de fericire. Mai pot zambi? Da. Cateodata, pentru ca stiu ca viata ma va razbuna. Alteori pentru ca viata imi da clipe de fericire, construite pe durere, ca s-o acopere, chiar daca sunt un om rau pentru ca gandesc rau. Uneori sunt rea, atunci cand sunt revoltata, asa cum sunt acum..



marți, 8 martie 2016

Cum se face..

   ...ca atunci cand intalnesti un barbat misto, cel putin asa pare, care pare dispus sa aiba grija de tine si chiar are, alaturi de care te simti bine si razi mult, care te ia de acasa (!!!!!) si te mai si aduce inapoi, atunci si tocmai atunci ies din dulap toti scheletii?
    Si nu, nu e vorba de rochiile alea in care arati ca un schelet, pentru ca stii ca grasa nu vei mai fi vreodata. E vorba de scheletii celor pe care ii plimbai cu masina ta si nu-ti dadeau nici macar treijdelei de motorina, de cei care se impacau cu prietena fix cand pareau mai baieti buni de luat in calcul, cei care te lasau sa cari plase in timp ce ei vorbeau la telefon, cei care nu radeau la nicio gluma de a ta, dar se hahaiau ore in sir cand zicea un tovaras "pulamea". Toti aia din cauza carora ai incetat sa mai speri in barbati "normali", pentru ca normalitatea devenise simpla: deszapezit masina, mainile zgariate de la racleta, drum pana la mama naibii, plateste tu nota de data asta, am uitat cardul acasa, ah e 1 martie, se da martsior?, iti iau alta data, nu ma duci pana acasa? Sau, condu jumatate de Bucuresti, de preferat aglomerat, executi o mancare buna, halit, auzi, ma vad cu un prieten, hai iesim maine la film.
    Mai exista barbati misto care nu se transforma in cosmaruri pentru ca te-au inselat cu.. sa zicem "cea mai buna prietena"? Sau care nu au vreo iubita de acum zece ani de care sa fie inca indragostiti? Barbati pregatiti de dragoste? Mai sunt? Hello? Mi-e teama..




luni, 18 ianuarie 2016

Ramble.. luna mea.

   Bine v-am regasit in noul an! Sa fie bun pentru toata lumea, sa fie bun asa cum percepeti fiecare dintre voi binele!
   Asta e luna mea, pentru ca e ziua mea si mie nu imi ajunge o zi. A inceput prost. Pe intai ianuarie am plans, se zice ca nu-i de bine, ca plangi tot anul. Mno.. nu m-am mai putut abtine. Apoi operatia tatalui meu, care s-a terminat cu bine, dar pe mine perioada asta m-a mutilat intr-un fel pe care nu il inteleg. Ma asteptam la panici si n-au fost, a fost in schimb o lupta crunta in creier si suflet, pe care am dus-o singura, eu cu mine. Am avut un ajutor nesperat si salvator de la niste fete bune, pe care nu le-am strans in brate nici macar o data, dar virtual de mii de ori. As fi vrut ajutor, as fi vrut sa fiu tinuta in brate cat am urlat in mine, poate n-am stiut sa cer. Cred ca de multe ori trebuie sa ceri ca sa primesti, desi cine te cunoaste stie de ce ai nevoie. Acum sa-i mai si pese cuiva. Eu multumesc din inima, totusi.
   M-am trezit cu o eticheta, ca nu's feminina si nu apreciez romantismul. Nu mi-a ramas mult lipita de frunte, pentru ca nu functionez dupa pareri, daca ele, parerile, nu's ale mele. Sunt romantica pana in maduva oaselor, nu mereu, nu siropos si lesinacios ( lesin de la panici, e destul), dar sunt. Feminina? Ce inseamna asta? Ca mergi pe tocuri si te machiezi? Ca bati de trei ori din gene? Nu am timp si nici circumstante sa fiu feminina. Cand dai lopeti de zapada, cand racletezi geamul pana iti sangereaza mainile, cand cari zeci de kile de cumparaturi, cand faci curat, munca, sport, mancare si etc si etc in aceeasi zi, conteaza sa fii dusata, cu parul curat, cu hainele curate. Unghii lacuite? Ce sunt alea? Sincer nu se pupa cu schimbat becuri, reconditionat usi, spalat, bagat intr-a treia. Ruj? Si cum mai pup Maxu fara sa il imbacsesc? 
   Romanticoasa? Cand? Cand stau la pompa in benzinarie? Cand fac zeci de drumuri intr-o zi si creierul parca a amortit si stie doar drumul si ce are de facut la prima destinatie? Cand am atatea griji ca noaptea fac liste si scenarii? Intre doua cozi de cate o ora fiecare la posta romana, cu colete care imi rup spinarea si mainile? 
   Puterea unui barbat sta in zambetul si seninatatea femeii de langa el. Si in capacitatea lui de a discerne Femeia de fetite/femeiuste. Mult timp am mers pe principii de genul: platim nemteste, ma deplasez singura la locul de intalnire, nu cer ajutor, ma machiez si ma aranjez cand ies din casa, sunt impecabila. Credeam ca asa vine fat frumos. Nu. Au venit rateuri de barbati. Apoi a fost momentul zero, cand eram in blugi rupti, un maiou decoltat (o fi contribuit si asta), cu par ravasit si bronzata. Cand am intalnit singurul barbat care m-a iubit ca pe o Femeie, asa cum vazusem in familia mea ca se iubeste Femeia. Si mi-am permis si romantism si tot. Pentru ca fara sa fie un magnat, nu era nici pe departe, mi-a oferit toate conditiile sa fiu femeie si m-a invatat sa nu accept mai putin. Apoi s-a terminat, asa se intampla in viata, unele lucruri, cat de bune, se termina. Si am mai bifat cateva rateuri de barbati si n-am mai fost nici romantica nici feminina. Eu singura, pentru mine si cei dragi, de la rasarit pana la apus, prin noroaie in care tocurile nu au ce cauta, prin ploi in care nu poti umbla coafata ca la salon, pe plaje unde am putut sa fiu eu, pe varf de munte unde nu urci machiata. Si m-am indragostit tare de mine si am fost mandra. Si sunt.
   Cadouri. Ce poti face cadou unei Femei singure? Nu veni cu flori, ca ti le face guler. Ea are nevoie de masina deszapezita si iti va multumi, iti va face in caz de urgenta si un blowjob pentru asta. Nu ii cumpara vreo cana de ceai cu Angry Birds, cand ea uraste pasarile si nu bea ceai, ca se poate sa iti infiga cioburile direct in ochi si sa fie achitata de orice judecator. Nu ii lua lucruri inutile, ea are nevoie de ceea ce foloseste, de ceea ce ii place. N-ai inspiratie? Vrea la mani-pedi, la cosmetica, la spa. Sunt vouchere pe zumzi si alte d-astea. Si iesi ieftin. Intreab-o ce vrea. Du-o la mall. Condu tu sau du-o taxiul, ca a condus destul si-i obosita. Si vrea doar o zi a ei. In care nu tine in rucsac chei si acte si sticle cu apa si toate rahaturile. Cand ii incap rahaturile intr-o geanta plic si se urca pe tocuri, nu mai cara plase, nu isi mai face nicio grija, ca esti tu acolo si faci tu bine toate planurile. Ca e ziua ei si tu multumesti cerului ca s-a nascut. Si o sarbatoresti. N-o sa-si aleaga Vuitton. O sa vrea un tricou cu mesaj funny si chiloti de la Marks. Si o portie de cartofi. Are o zi de rasfat, o merita. Daca tu o meriti, pe ea, pe femeie, o sa i-o oferi.
   Daca nu vrei sa i-o oferi sau crezi ca poti da gres, poti sa ii cumperi un covor de la ikea. Asta. Pe asta si-l doreste. 
http://ikeacomenzionline.inspiratiepentruacasa.ro/index.html?ajReqString=bAiiS4Gkjn8j7ekS520aErubBQpZfYzMbdZLxLebMqAuEl

LE. Am primit covoruuuuulllllllllll!!!!!!!!!!!! <3 happy me! multumesc :D

    Si de restul, sa ne fie bine. Biggest of hugs.