Cum vi se pare atunci cand vedeti o femeie furioasa? O femeie care injura, care da cu un ciocan in peretele proaspat vopsit, pentru ca se chinuie sa prinda un raft si al patrulea surub refuza sa se infileteze? Sau o femeie care da cu piciorul in doua sacose pline si grele, pentru ca nu mai poate sa le care? O femeie care urla ca pe stadion la iubit, pentru ca a ranit-o prea tare?
Dar cum vi se pare aceeasi femeie daca in loc sa injure, plange? Daca in loc sa buseasca peretele, o ia cu palpitatii si lesin? Daca in loc sa joace fotbal cu sacosele, se sperie ca moare acolo de greu, ca nu mai ajunge acasa si nu mai poate sa respire, de nervi reprimati si suparare? Daca se invineteste de plans si se roaga de barbat sa o ierte, desi ei au gresit egal si in repertoriul lui nu o sa existe "imi pare rau"?
Care e varianta acceptabila social? Femeia pur-si-simplu-om sau femeia vulnerabila, fricoasa, la locul ei?
Si unde se duc emotiile, cand se duc?
La mine s-au tot dus in panici. Pentru ca nu am indraznit sa ma manifest altfel, poate de rusine, poate de teama, poate de.. nu stiu de ce. Nici fata de tatal meu, caruia am simtit mereu ca ii datorez prea mult si trebuie sa tac. Nici fata de amicii mei, desi turbam asteptandu-i la intalniri. Pentru ca, doar ma suportau asa cum sunt, asa cum ma consideram, ca nu merit mai mult si n-am dreptul sa fac nazuri. Nici fata de vreun iubit, care imi facuse inima tandari, ca sa dispara apoi in patru zari.
Stiam sa plang (nu ca acum nu as mai sti, sau ca nu face chiar bine uneori). Stiam sa imi cer iertare, pentru ca cineva sa se indure sa ma lase la market inaintea lui, ca eu aveam doar doua produse si ma sufocam de panica. Stiam sa tac si sa inghit si inca mai stiu, nu's complet vindecata.
Dar am invatat sa ma exteriorizez mai mult si mai des. De fapt m-am surprins asa, reactionand altfel si m-am speriat (desigur). Si am vorbit cu terapeutul meu. Si m-am lamurit.
Am invatat sa nu mi se mai innoade cuvintele in gat si panicile in suflet. Am dat una cu ciocanul in nenorocitul ala de perete de l-am facut praf. Apoi am chituit de ochii soacrei si m-am calmat. M-am calmat in loc sa ma ia cu frig, cu cald si apoi cu lesin.
Am inchis telefonul in nas, cand m-au sunat diversi cu promotii. Inainte stateam si ascultam si fierbeam, ca na, e job-ul omului si trebuie sa mai si intelegem si apoi, doar eu m-am inscris la newslettere.
Si am impins la casa in market un ditai omul. Care cumparase si se scobea de bani de parca se mira ca mai trebuie sa si plateasca. Am pus pe tejghea restul de cinci lei, pe care ii datora el si am zis "acum eliberati casa in pula mea". Da fix asa, in pula mea. Eram ca un bibelou, cu bijuuri, cu obrazii imblushati, in bluzita de donsoara de pension, par desprins si nitel ravasit, asa ca printesele Disney. Cumparat, platit, iesit. Fara panici. Pentru ca n-am mai tinut in mine.
Oare ma transform in birjar? Ma plac asa? Nu stiu. Cateodata zic ca poate exagerez, ca ar trebui sa ma mai temperez. Dar asta mi's si am fost de cand ma stiu. Colerica, nerabdatoare, ma aprind ca un mare incendiu. Am douazeci de ani de panici in spate, birjar suna mai bine pentru mine, decat panicata.
Asa ca ma prefer oricand o femeie cateodata furioasa, o femeie om, nu o femeie ca mamele noastre, care erau atat de doamne, incat ne-au facut pe noi, o generatie care are nevoie de psiholog mai mult decat are nevoie de mancare. Ma prefer o femeie furioasa, exteriorizata. Si care vorbeste uneori cu "pula". Chiar daca momentan pula e doar imaginara.
Sursa foto: www.lmgflip.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu